Este pregătită Vâlcea să facă față unui val infracțional?

“Infracționalitatea va crește semnificativ, nu avem nevoie de studii pentru a constata asta… Epidemia aceasta va deveni din problemă principală, doar o problemă asociată celor ce vor urma” – scrie un medic tânăr, care a lucrat în ultimele zile la Vama Nădlac 2 și care a văzut cu ochii lui ce parte din Diaspora s-a reîntors în țară.
În județul nostru ca și în altele, au revenit în ultimele zile oameni care de ani de zile s-au ocupat în țările străine de cerșetorie, furt calificat, furt simplu, tâlhărie, escrocherie, prostituție.
Prostituatele și proxeneții nu mai au clienți în această perioadă, cerșetorii nu mai aveau de unde cerși, iar hoții nu mai puteau fura cu toată lumea băgată în case și atâta poliție și, armată și jandarmerie pe străzi.
Occidentul de aceea s-a temut să bage Bulgaria și România în Uniune deoarece știa că le vom exporta un val de țigani cerșetori, plus pleava societății de la noi. Acum au scăpat de acești indivizi total nefolositori oricărei societăți civilizate.
Aceste turme needucate nu se tem de virus și nici nu sunt interesate de faptul că îl pot răspândi altora. Membrii lor nu au venituri sigure, nu au ajutor de șomaj, salarii și pensii și în plus sunt învățați să mănânce bine, să bea, să fumeze.
Din cauza lor Serbia a luat decizia de a introduce în decretul de stare de urgență și măsura interzicerii circulației pe timp de noapte între orele 20.00-6.00.
Valul de infracțiuni va crește treptat și va atinge apogeul în momentul în care salvările îi vor duce pe cei aflați în izolare la spitale pentru a fi internați. Bandiții știu că zeci de locuințe vor rămâne nepăzite și mai știu că multe magazine mici din județ pot fi parte foarte ușor, neavând sisteme de pază sofisticate sau camere de luat vederi.
Va fi un război de uzură dus zi de zi de cei plătiți să asigure ordinea și cei pe care foamea și lipsurile îi vor împinge spre infracțiuni.
În aceste condiții cred că ar trebui ca statul să recheme polițiști tineri ce au ieșit la pensie și să-i mobilizeze, iar Ministrul de Interne să aducă înapoi în județe pe ofițerii ce au fost detașați la zeci de kilometri distanță în speranța că aceștia vor renunța, se vor pensiona și funcțiile vor rămâne libere pentru cei agreați politici. În Vâlcea, ca și în alte județe, liberalii din conducerea MAI au mutat nejustificat ofițeri cu mare experință doar pentru că aceștia nu erau obedienți partidului. Este nevoie de fiecare polițist care cunoaște zona și județul și care are experiență în management. Este nevoie de asemenea de prefecți cu experiență și nu de muhaiele numite pe absconse criterii politice. Va fi nevoie de patrule de jandarmi și militari.
Dacă ne mișcăm rapid și eficient vom apăra vâlcenii chiar cu riscul de a-i determina pe infractori să plece la jafuri în alte județe unde paza e mai slabă.

Traian GUMINSKI