Doi imigranți din Bangladesh, prinşi la Râmnic

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, sprijiniţi de cei din cadrul Biroului de Imigrări Vâlcea, au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea în vederea prevenirii şi combaterii traficului de migranţi.

Astfel, în cartierul Ostroveni au fost depistaţi doi bărbaţi, de 30 şi 50 de ani, ambii din Bangladeş care, locuiau fără forme legale pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, la domiciliul lui U. Marian. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că persoanele de origine din Bangladesh, au trecut fraudulos frontiera de stat a României la sfârşitul lunii februarie şi au fost adăpostite pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Cei doi bărbaţi au fost conduşi, sub escortă şi depuşi la Centrul de luare în Custodie Publică Bucureşti.
În cauză, cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârşirea infracţiunilor de “trecere frauduloasă a frontierei” şi “facilitarea şederii ilegale în România”.