Deputatul PSD Daniela Oteşanu crede cu tărie în şansele turismului vâlcean

Într-un parlament în care intră puţine femei (deşi partidele au început să promoveze pe liste mai multe candidaţi femei, dar din păcate puţine pe locuri eligibile), lidera femeilor social democrate din Vâlcea a reuşit în puţinele luni scurse din primul ei mandat să schimbe percepţia presei, a populaţiei şi chiar a politicienilor despre potenţialul femeilor parlamentar.

Este prezentă permanent pe reţelele de socializare unde comunică cu cetăţenii şi postează informaţii utile tuturor. Are o activitate constantă în teritoriu dar şi în Parlament unde a susţinut două declaraţii politice, a iniţiat 6 proiecte legislative şi a luat cuvîntul de cinci ori. Este membră a Comisiei de Muncă şi protecţie Socială dar şi membră a trei grupuri de prietenie parlamentare ( cu Regatul Norvegiei, Republica Chile şi Marele Ducat de Luxembourg.
În teritoriu este prezentă la întâlniri cu sindicatele, cu oameni de afaceri şi agenţi economici, cu elevi şi cadre didactice la manifestări şcolare, cu sportivi la competiţii, cu personal medical. Ascultă atent, notează, intervine pertinent în dialoguri, propune soluţii, promovează judeţul remarcându-se printr-un invidiat management al timpului pare a nu rata nici un eveniment important din judeţ reprezentând pentru PSD, dar şi pentru întreaga clasă politică locală un exemplu de responsabilitate asumată.
Mulţi agenţi economici din turism îşi pun speranţe în acţiunile doamnei deputat şi pentru modificarea cadrului legsilativ, dar şi pentru găsirea unor soluţii deoarece cunoştiinţele ei din domeniu şi expertiza sunt remarcabile. Iar Vâlcea re mare nevoie de creştere în acest sector.
“Am putea să ne gândim și să realizăm la nivelul județului Vâlcea, un circuit turistic tematic specific, care ar putea cuprinde: tradiții din Țara Loviștei, ceramica de neegalat și demonstrații în arta olăritului la Horezu și tradiția viticolă incontenstabilă în zona Drăgăsani! Ca să putem câştiga şi să facem un pas în faţă ar trebui să ne orientăm spre turismul tradiţional. Pentru asta trebuie să stăm toţi la masă, de la balnear până la monahal, de turismul montan la turismul viticol. Vreau să spun că, un turist care vine la schi în Vâlcea, s-ar bucura dacă ar petrece şi un Crăciun pe Valea Lotrului sau în Depresiunea Horezu, să guste din bucătăria vâlceană, să mânânce în străchini de lut de Horezu, cu linguri meşterite de cei din Băbeni, să guste un vin de Drăgăşani, să mânânce o brânză de Vaideeni sau din Ţara Loviştei. Adică, să adoptăm un concept care să intre în hărţile operatorilor de turism şi care ar aduce un plus procentual al turiştilor în Vâlcea”, a susţinut recent la un simpozion deputatul Daniela Oteşanu care chiar crede cu tărie în şansele vâlcenilor de a aduce an de an mai mulţi turişti în judeţ!

Traian Guminki