Copii din toată ţara au participat la Concursul Naţional de Ecologie şi Protecţia Mediului “Să iubim natura”

În perioada, 10-12 noiembrie 2017, Palatul Copiilor Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost gazda celei de-a VIII-a ediții a Concursului Național de Ecologie și Protecția Mediului “Să iubim natura”, sub coordonarea prof. Felicia Blidaru.


Concursul s-a desfășurat sub două forme: indirectă și directă. Participarea indirectă a constat în trimiterea de lucrări pentru următoarele secțiuni: referate, proiecte ecologice și artă vizuală, în care au fost folosite mai multe tehnici de lucru: pictură, desen, grafică, colaje, modelaj, art-string, tablouri decorative, afișe, postere, pliante, obiecte și jucării din materiale reciclabile și din natură, ikebana, quilling, fotografii, machete, împletituri, măști, etc. La participarea indirectă s-au primit lucrări din 29 de județe. Tema concursului din acest an a fost: “Ne place verdele, ne place natura!”.


Participarea directă a constat în atelier creativ de lucru: realizarea de obiecte decorative și jucării din materiale reciclabile și din natură. În cadrul atelierului au participat 21 echipaje din 12 județe: Suceava (CC Fălticeni-prof. Pescariu Daniela ,prof.Porof Marcel), Bihor (prof. Filip Carmen-PC Oradea), Bacău (PC Bacău-prof.dir.Dumea Nela),Brașov(CCVictoria-prof.dir. Bertea Camelia și prof. Simionescu Raluca), Mureș( CC Sighișoara-prof. dir. Adj. Fulop Eugenia), Alba (CC Sebeș-prof. dir. Cotea Corina), Argeș (PC Pitești-prof. David Camelia), Dolj (P C Craiova-prof. Oprea Mariana), Gorj (CC Motru-dir. prof. Nistoran Elena), Olt (PC Slatina-prof. Bolocan Carmen), , Sibiu (PC Sibiu-prof. Teleabă Roxana), Vâlcea ( PC Mun, Rm. Vâlcea-prof. Bobocu Mihaela, prof. Rotaru Liliana, prof. Tîrcă Gheorghe, prof. Blidaru Felicia, prof. Luță Adrian, prof. Sandu Mihaela, Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Rm. Vâlcea-prof. Manea Rodica, CC Călimănești-prof. Talpoș Gheorghe).
Criteriile de selecție a lucrărilor au fost originalitatea, creativitatea, utilitatea și complexitatea acestora. Au fost premiați elevii cei mai creativi, pe categorii de vârstă, în cadrul fiecărei secțiuni.


Parteneri și sponsori care au contribuit la buna desfășurare a concursului au fost: Liceul Tehnologic “Căpitan Nicolae Pleșoianu”, Administrația Națională Apele Române-ABA-OLT, Muzeul Județean de Istorie Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea-Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea, Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea și SC Diana SRL, Premier Restaurants Romania SRL Cozia-Valcea (McDonald’s), Bianca Patiserie-Brutărie pe Vatra, Veve (Ana Ipatescu).
Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a fost reprezentat de doamna insp. Traistaru Gabriela.