Comuna Șirineasa va fi grav afectată de deciziile Guvernului liberal

Are unul din cei mai de ispravă primari sociali democrați din Oltenia, iar felul acesta simplu, dar direct, de gospodar adevărat implicat al primarului Ion Bebe Streinu i-a enervat atât de rău pe liberali, nu numai pe cei câțiva din comună, cât mai ales pe cei de la județ ce răspund de organizația locală, încât au făcut tot ce era posibil ca localitatea Șirineasa să aibă cât mai mult de suferit.
O sumă mizerabilă de bani a acordat recent Guvernul comunei în prag de iarnă, așa cum a făcut de altfel cu toate comunele conduse de primari social democrați din județ în dispreț total față de populația din ele. Primarul din Șirineasa crede că România va avea cea mai scumpă iarnă din istoria sa. “Chiar dacă a trecut legea persoanelor vulnerabile, care a intrat în vigoare de la 1 octombrie, anul acesta nu îi va ajuta cu nimic pe români. În 26 septembrie s-au împlinit cele 30 de zile de când a fost legea aprobată şi, în situaţia aceasta, au trebuit să apară normele. Aşadar, de anul acesta oamenii beneficiază de subvenţie. Pentru a primi ajutoare de încălzire cetăţenii trebuie să se adreseze Primăriei pentru a obţine aceste facilităţi şi să completeze un formular de 14 pagini. Va fi o nebunie, vor îngreuna munca primăriilor, fiindcă oamenii în vârstă nu ştiu să completeze acest formular, iar noi nu mai scăpăm de birocraţie. Această subvenţie constă în diferenţa pe care nu o poate acoperi statul, fiindcă s-a liberalizat piaţa energiei necontrolat. Guvernul este vinovat pentru dublarea facturilor la gaze şi scumpirea accelerată a energiei”.
Precizăm că acele capete birocratice din ministre au elaborat normele necesare pentru aplicarea legii consumatorului vulnerabil de la 1 noiembrie. Ce au gândit subalternii ministrului catastrofă de la Ministerul Muncii? Păi, s-au gândit că pentru a primi ajutoare de încălzire consumatorii trebuie să completeze un formular de 14 pagini cu date despre ocupanţii locuinţei, sursele de venit, dar şi bunurile pe care le deţin în locuinţă. Important de menţionat este că cei care doresc ajutorul de încălzire au timp doar până pe 15 octombrie să completeze şi să depună aceste acte. Consumatorul vulnerabil trebuie să se adreseze Primăriei pentru a obţine aceste facilităţi. Iar la o primărie cum este cea din Șirineasa va fi haos. În plină Pandemie se vor înghesui oamenii și vor cere sprijin de la funcționari pentru completarea acelor formulare. (T.G.)