Comuna Bujoreni pregătită pentru a face față sezonului rece

Primarul Gheorghe Gîngu a dat startul unei ample acțiuni de toaletare a vegetației și de curățare a rigolelor din localitate, cu ajutorul utilajelor achiziționate printr-un proiect cu fonduri nerambursabile.
“Iarna nu o să ne ia prin surprindere. Ca de fiecare dată, ne facem datoria din timp. În această perioadă, pentru a preîntâmpina eventualele probleme, colegii mei din Primăria Bujoreni au dat startul unei ample acțiuni de toaletare a vegetației și de curățire a rigolelor de vegetație și frunze pe raza întregii localități. Din fericire, utilaje avem pentru că au fost achiziționate printr-un proiect cu fonduri nerambursabile, iar în următoarea perioadă vom face o verificare amănunțită a tuturor utilajelor astfel încât să fie pregătite de intervenție.
Mai mult decât atât, zilele acestea vom reface stocurile cu material antiderapant (nisip cu sare).
Vă asigur, dragi cetățeni, că voi coordona activitatea de deszăpezire și voi aplica exemplar planul de măsuri pe timp de iarnă, în funcție de condițiile meteorologice și de urgențele care vor apărea”, a precizat primarul Gîngu.