Comuna Bujoreni conduce azi pe ultimul drum unul din eroii județului Vâlcea

Cu onoruri militare de cel mai înalt rang destinate ofițerilor superiori ai armatei Române, așa va fi condus azi pe ultimul drum colonelul ION NIȚĂ. “Eroul de la Bujoreni” a împlinit anul acesta, pe 24 ianuarie 100 de ani și este unul din cei mai cunoscuți veterani ai județului nostru.

Din păcate, în 10 septembrie 2018, veteranul de război a încetat din viață pe patul de spital, fiind lucid până în ultima clipă. El a fost înconjurat de familia sa și a murit împăcat cu gândul că a făcut totul pentru patria sa, România.
Ion NIȚĂ se întoarce azi în pământul natal. Va fi înmormântat la Cimitirul Olteni din comuna Bujoreni. Primarul Gheorghe Gîngu, salariați ai administrației și consilieri locali vor participa la ceremonie onorați că o gardă de onoare a Armatei Române îl va duce pe ultimul drum pe unul din eroii comunei Bujoreni, comună ai cărei locuitori și-au adus tributul de sînge pentru a realiza și a apăra Unirea României.

#eusuntromania

Colonelul în rezervă Ion Niţă s-a născut la data de 24 ianuarie 1918, de ziua Micii Uniri, în anul Marii Uniri. Este o dată care i-a marcat viaţa tumultoasă. Acum împlineşte 100 de ani, iar la aniversare îşi doreşte ca peste încă un secol România să fie aşa cum a găsit-o la naştere: unită. http://bit.ly/2Ge7byP

Posted by StirileTVR on Wednesday, January 24, 2018