Cine este Ion Marian Lazăr – candidatul USR pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

“Stimaţi râmniceni,
Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu mă cunoaşteţi suficient de bine, vreau să vă spun câteva lucruri despre mine! Sunt Lazăr Ion Marian, deputat de Vâlcea, Vicepreşedinte al Comisiei de Transporturi a Camerei Deputaţilor.
Sunt inginer, absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, și am experiență în asigurarea calității în industria automotive, lucrând în peste zece companii internaționale, precum Alro, Pirelli, Faurecia, Audi, Hella”.

De ce candidează un deputat pentru funcția de primar?

“Fiind an electoral, inevitabil am discutat cu mulţi cetăţeni din Râmnicu Vâlcea despre alegerile locale şi despre candidaţii la Primărie, şi foarte mulţi mi-au spus că nu vor ieşi la vot pentru că NU AU PE CINE ALEGE. Nu sunt mulţumiţi de activitatea actualului primar, dar nici nu se consideră reprezentaţi de contracandidaţii acestuia. Practic, nu au ce alege!
Considerând că am competenţele necesare pentru a conduce o administraţie locală cu succes, am decis să îmi asum rolul de candidat din partea Alianţei Dreapta Unită la funcţia de primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea!
Vreau să ofer alegătorilor din oraş o alternativă la gargara politică la care asistăm din partea principalilor candidaţi! Sunt un om serios, nu am avut niciodată afaceri dubioase sau probleme cu legea şi nu fac parte din niciun grup de interese obscure.
Singurul grup din care îmi doresc să fac parte este grupul Râmnicenilor cinstiţi şi muncitori, ce au nevoie de un om să îi reprezinte. Sunt conştient că există o doză de neîncredere în partid provocată de anumite decizii greşite din trecut, dar asta nu înseamnă că trebuie taxaţi toţi pentru greşelile unora!
Vă invit să mă urmăriţi în continuare, să vedeţi ce fel de om sunt, ce planuri am pentru dezvoltarea economică şi socială a oraşului şi o să realizaţi că ACUM AVEŢI CE ALEGE!”.

Ce crede presa vâlceană de această candidatură?

Majoritatea jurnaliștilor cu experiență cred că gestul deputatului USR va ajuta Alianța Dreapta Unită să intre în consiliul municipal și în Consiliul Județean și că nemulțumiții din PNL au acum cu cine vota, așa cum nemulțumiții din PSD vor vota AUR!

Traian GUMINSKI