Cine câştigă şi cine pierde în urma manifestărilor

Acest editorial nu are intenţia de a jigni pe nimeni, ci prezintă pur şi simplu nişte date certe şi nişte ipoteze rezonabile. Nu credem că spunem un neadevăr dacă afirmăm că marea majoritate a celor care au protestat în ultimele zile pe străzi nici nu au citit textele incriminate de la cap coadă şi nici nu ar fi avut cunoştinţele juridice necesare pentru a le înţelege perfect dacă le-ar fi citit.
În mod logic majoritatea demonstranţilor, dar de data aceasta ne referim şi la cei care nu au demonstrat sau care au fost împotriva lor, nu ştiu exact că dincolo de pierderile sau câştigurile de imagine ale unor politicieni, de simpatie sau antipatie a unor partide politice există şi pierderi şi câştiguri de altă natură.
Vestea bună este că unii dintre români au câştigat economic şi financiar mult din aceste demonstraţii. Vestea rea este că majoritatea dintre români au pierdut şi vor pierde pe termen mediu sume importante.
Manifestaţiile au dus la o puternică depreciere a leului.
Leul s-a prăbuşit pur şi simplu şi a atins un nou minim istoric. Leul a pierdut miercuri peste 1% din valoare pe piaţa valutară, ajungând la cotaţii apropiate de 4,55 lei/euro, nemaiatinse din iunie 2013. Analiştii pun evoluţia pe seama protestelor. Comparativ cu nivelul de închidere de marţi, moneda naţională a pierdut miercuri 1% din valoare. Iar deprecierea a continuat.
Cine câştigă?
Orice individ care a avut informaţii că aceste manifestaţii vor avea loc ( şi sunt destui din servicile secrete, din BNR şi din partidele de opoziţie care au ştiu) a avut posibilitatea să cumpere înainte de manifestaţii euro pentru a vinde acum scump. Deci va cîştiga. Vor mai câştiga firme de export care au cumpărat energie ieftină pentru producţie şi materii prime la un curs scăzut, le-au cumpărat pe lei, şi vor încasa din exporturi euro pe care îi vor vinde pe piaţă mai scump. Precizăm că în această categorie intră corporţii şi multinaţionale pentru că pe piaţă există foarte puţine societăţi cu capital integral român care fac export.
Mai câştigă cei care au credite fixe în lei şi salariile în euro, cei care câştigă sume mari de euro în străinătate şi le trimit în ţară şi cei care au vândut bunuri impbiliare sau afaceri înainte de criză şi au apucat să încaseze aceste sume nu le-au schimbat şi le pot schimba acuma la un curs mult mai favorabil.
Mai câştigă televiziunile private din Capitală, toate, pentru că audienţele foarte mari exact în ore de v\rf le-au adus venituri suplimentare din publicitate.
Cine pierde?
Păi direct, sume mici, pierde aproape tot poporul. De exemplu aproape toată populaţia deţine minim un telefon mobil. Abonamentele pentru acestea, dar şi cartelele se vor scumpi pentru că sunt tarifate în euro şi plătite în lei. Sume mai mari pierde orice român care are credite în euro şi venituri salariale în lei.
Mai pierd firmele de impor,t dar atenţie majoritatea din acestea, de exemplu marketurile care vând produse importate, vor recupera aceste pierderi prin scumpirea produselor, iar în final pierderile din cursul valutar le vom suporta noi toţi, consumatorii finali.
Cei care aveau terenuri pregătite de investiţii, iar investitorii vor renunţa. Cei care vor să ia credite în perioada următoare pentru că se vor scumpi şi acestea. România însăşi va fi obligată să se împrumute mai scump şi datoria o vom plăti noi toţi. Cei care au planificate concedii în afară în perioada următoare vor cumpăra euro mai scump.
Toate societăţile comerciale care au de încasat sume de la administraţii locale pierd pentru că se întârzie foarte mult aprobarea Bugetului iar Guvernul a fost blocat de peste o săptămână să lucreze în acest sens.
Mai pierd foarte mult toţi clienţii farmaciilor, adică persoanele bolnave. Piaţa farmaceutică este dominată în prezent de medicamente importate. Acestea se vor scumpi ca urmare a deprecierii leului, deja multe s-au scumpit. Vor creşte inclusiv cheltuielile tuturor spitalelor. Pierd cei din industra auto care lucrează cu materiale de import dar şi cei care importă autoturisme ca şi cei care vor cumpăra autoturisme de import.
Toate aceste scumpiri vor anula creşterile pensilor mici.
Fiecare zi de manifestaţii în plus adânceşte criza, îndepărtează investitorii de ţara noastră, creează un climat de neîncedere pentru că băncile, societăţile străine şi investitorii ştiu că prelungirea ei poate duce la instabilitate politică şi economică.
Continuarea crizei după abrogarea ordonanţei poate duce la căderea Guvernului, dar va duce în primul rând la căderea veniturilor întregii populaţii pentru că leul se va prăbuşi în comparaţie cu toate valutele. Cel mai mult vor avea de suferit persoanele în vârstă şi cu pensii mici, cel mai puţin vor fi afectate familiile care au măcar un membru care lucrează în străinătate.
Nu apărăm nici Guvernul Grindeanu prin acest text şi nici nu încercăm să stopăm manifestaţiile. Cei care vor să strige pe străzi nu au decât să o facă, dar este bine să ştie care este costul manifestaţiilor nocturne şi câţi nori pot să aducă ele peste ţara noastră.

Traian GUMINSKI