Ce cred vâlcenii despre Raed Arafat și ce vor de la “comandantul acțiunii”

Din zeci de mesaje primite pe mail de redacția noastră și care se referă la Raed Arafat am ales spre publicare o scrisoare semnată de Ciprian Pop (și trimisă prin poștă și prin mail destinatarului) deoarece ea redă, în mare parte, toate ideile vâlcenilor despre cunoscutul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Ciprian Pop este vâlceanul care a văzut cele mai multe locuri din Coreea de Nord unde a călătorit de mai multe ori. Credem că este și românul care a văzut cel mai mult din Corerea de Nord deoarece această țară primește anual mai puțin de 3 mii de turiști iar dintre aceștia doar 5-10 pe an sunt români. În 2006 vâlceanul Ciprian Pop a înființat o Asociație de Prietenie cu această țară și ulterior a publicat în presa vâlceană un jurnal de călătorie impresionant din Coreea. Asociaţia de Prietenie România – Coreea de Nord face parte din Comitetul Internaţional Korea Friendship Association, creată de Alejandro Cao de Benos de les I Perez. Asociaţia-mamă este recunoscută de familia regală a Spaniei şi de Guvernul RPD Coreea. În România, relaţiile au fost restabilite datorită unei teme de seminar, pe care Ciprian Pop a avut-o de pregătit pe vremea în care era student la Ştiinţe Politice şi pentru care i-a cerut informaţii lui Cao de Benos prin intermediul unui e-mail.

“Domnule Raed Arafat!

Toata vara, domnule Raed Arafat, ați fost prea puţin vizibil. Poate ați fost în “concediu”, la fel ca “virusul. Ce glumă bună… Parcă “v-ați înțeles, virusul nu acţionează atunci când “comandantul acţiunii”, cum vă place să vă autonumiți, vrea zile libere. Domnule Aarafat, ați avut prea multă putere și pentru prea mulți ani. Americanii ar spune “you got touched by the honey of power”.
Lumea v-a apreciat şi acum credeti că vi se cuvine. Mentalitatea dumneavoastra de despot oriental, succesul, vi s-au urcat la cap, dar,permiteți-mi să vă reamintesc ce a zis Napoleon Bonaparte după eşecul campaniei din Rusia, că “uneori, între sublim şi ridicol nu e decît un pas”.
În delirul Dumneavoastră de putere, domnia voastră uită că nu sunteți decît un slujbaş plătit din banii contribuaililor acestei ţări, de care, drept mulţumire, vă bateți joc de un an şi jumătate. Sunteți OBLIGAT să spuneți cu cine luati deciziile şi în baza căror lucrări ştiinţifice, cu citate şi indicarea surselor, dar şi dezvăluind, era sa zic desconspirînd, numele persoanelor cu care luați decizii şi nu indicîndu-ne numele unor instituţii pentru a dilua responsabilitatea.
Modul în care vorbi’i despre a N-a încercare de a băga pe gîtul românilor acea ordonanță care v-ar face despot absolut al acestei țări, cu efective militare, de ordinul câtorva mii, sub comanda Dumneavoastră, înseamnă că ne considerați cretini. E adevărat, se încearcă asta de ani buni,cu mai mici sau mai mari modificări şi, odată cu pandemia, chiar a fost pusă în aplicare o parte a ei. De mai bine de un an, fără a avea o lege în acest sens, Dumneavoastră, domnule Arafat, autointitulat “comandantul acţiunii”,fără ca cineva să înțeleagă ce înseamnă asta, nu dați socoteală cum se cheltuie banii sau ce s-a făcut cu o serie de comenzi, care fie nu au mai ajunsîn ţară, fie nu se ştie pe unde sunt. De mai bine de un an, instituția Dumneavoastră și un numai ea nu publică în Monitorul Oficial anumite decizii pe care le ia, instanța, uneori, vă dă peste mînuţe , cum s-a intamplat recent la Brașov și la Cluj şi vi le desfiinţează. Țara asta nu ştie ce tratamente există pentru a stopa covidul, nici cine îşi asumă răspunderea pentru moartea sau îmbolnăvirea unor persoane din cauza vaccinului experimental. Cam multe şi cam grele, domnule Arafat. Prea multe și prea grele pentru a vă crede că nu aveţi habar cine e autorul manipulării, cum aţi zis, cu proiectul deordonanţă care v-ar da puteri absolute. Nu doar că ştiţi, dar la anumiteintervale, “încercaţi marea cu degetul”, doar doar nu se prinde nimeni de lovitura de stat, pentru că asta ar însemna, având în vedere şi cei 90.000 desoldaţi pe care îi visaţi, vă reuşeşte.
Sunteți tenace şi răbdător ca să vă atingeţi scopul. Şi, iaraşi, ne credeţi proşti, mai sus atingeam tangențial sindromul celora pe care puterea i-a orbit şi nu mai au simţul realităţii. Zilnic suntem bombardaţi cu un noian de informaţii, pe toate canalele, de la comunicate de presă la emisiuni tv, de la postările diverselor filmulețe,la interpelări în parlament. Cele mai periculoase mi se par emisiunile tv, deoarece presupun o audienţă foarte mare, dar invitaţii, aşa ziși specialişti,
sunt de o probitate îndoielnică. Nici moderatorii de emisiuni nu strălucesc. Majoritatea au cîteva ideei de care ţin cu dinţii, fără să realizeze că sunt depăşiţi de evenimente. Puţini sunt şi cei care au onestitatea să spunăadevăruri în emisiunile lor. Iar publicul, bombardat de ştirile atîtor televiziuni,tot mai multe, e tot mai confuz. Pentru că nu e uşor să-ţi faci propria părere.
Totuşi, câteva lucruri care să te ajute există şi acelea sunt în primul rând logicaşi bunul simţ. Şi nu în ultimul rînd, capacitatea de a-ţi pune propriile întrebări.
Iată cîâteva exemple:
1. Logica și bunul simț te obligă să crezi că medicii sunt primii pe care ar trebui să-i asculţi când îţi dau un sfat. Dar, tot ele te îndeamnă să te întrebi de ce foarte mulţi medici şi cadre medicale de peste tot în lume refuză să se vaccineze. De ce, de la Nobel pentru medicina, medici din mari universitaţi ale lumii, eminenţe în domeniul lor pîna la medici de familie care au rezultate în profesia lor, toţi ridică nişte întrebari sau sunt sceptici faţă de vaccin sau protocoale medicale
aplicate otova fără a se gândi că în primul rând nu sunt boli, ci bolnavi, asta ar fi ceea ce trebuie să avem în vedere.
2. Nimeni nu îşi pune problema politicienilor care nu se îmbolnăvesc. Sau aşa zisa îmbolnăvire e un circ, le trece repede şi nu poţi fi nici măcar sigurcă au avut ceva. În faţa unor teste nesigure şi a unor medici de casă sau de partid poţi să ai dubii, mai ales cînd se umblă bezmetic prin toată ţara, se vor congrese cu 5000 de persoane, se fac tot felul de bairamuri şi toţi sunt bine. Ori, se trezesc a doua sau a treia zi unii să îţi spună că a crescut numărul de cazuri. Nimeni nu pare să îşi pună problema că în 2 zile acest număr de cazuri, chiar daca boala s-ar fi declanşelat instantaneu nu ar fi putut măcar să fie cunoscut. E mai sigur că, undeva, s-a minţit, dar pare că nimeni nu vrea să ştie unde şi, mai ales, cine minte. La fel cum au apărut morţii de covid de anul trecut. Nicio demonstraţie clară ca morţii de cu un an în urmă, transmişi pe parcursul a circa 2 luni, ar fi realmente de covid, unde s-a întâmplat, din ce cauza au fost omişi din declaraţiii şi ce măsuri au fost luate.
Desigur, nicio autoritate nu s-a sesizat, deoarece e un fapt banal să mai pierzi cîteva mii de morţi pe ici pe colo.
3. Am făcut o mică socoteală, avînd în vedere statisticile oficiale date un an şi ceva, chiar dacă acum oficialii s-au prins şi dau datele incomplet şi pe şest,dar nimeni nu vede, şi am constatat că, atât la noi cât şi în alte locuri, dacă cineva ar fi adunat cifrele, probabil ar fi văzut că ele depăşesc sau aproape, numărul populaţiei. Şi, totuşi cel puţin în cazul morţilor, cifrele reale, mai nou şi comunicate, demonstrează că pe planeta noastra albastră, numărul de morţi e cu puţin peste 5 milioane, în vreme ce noi suntem vreo 7,5 miliarde.
În toată perioada în care s-a vorbit despre “ravagiile” pe care le face Covid 19, nimic despre ravagiile pe care le fac alte boli. Se pare că, în vreme ce înghiţeam toate aceste informaţii, lipseau şi logica şi bunul simţ, pentru că altfel ne-am fi pus câteva întrebări.
Şi atunci, chiar dacă nu faci decît acest exerciţiu, e clar că niciunul dintre noi nu trebuie să înghită pe nemestecate informaţii fără să facă un minim efort de a le trece prin filtrul logicii şi a bunului simţ, tragîndu-şi astfel propriile concluzii. Asta doar daca ne dorim o viaţă normală. Dacă e bine şi aşa…
Nu vreau să vă aduc un afront, nici, Doamne ferește să vă ameninț în vreun fel, vă provoc doar la o dezbatere intelectuală, m-aș bucura să raspundeți în scris acestor rânduri… Asa cum am publicat tot felul de materiale, din toate sursele, cum este corect și etic, pentru Amos News, unde sunt redactor, promit să public, cuvânt cu cuvânt și un eventual răspuns al Dumneavoastră. Mulțumesc!
Semnează un simplu om, un simplu român, Ciprian Pop”.

A consemnat
Traian GUMINSKI