Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale sprijină un proiect al Fundaţiei VAIDEENII

Aristin Dumitrescu, preşedinte al Fundaţiei Vaideenii, şi Cătălin Siiulescu, vicepreşedinte al Fundaţiei, au semnat recent la Bucureşti, cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale un contract extrem de important. Nu este vorba însă despre valoarea materială a contractului, ci este vorba despre faptul că pentru prima dată în cei 13 ani de existenţă a Fundaţiei Vaideenii un proiect al acesteia va […]

Read more

VIDEO Se stinge incendiul de la Măldărești! În această săptămână va începe acoperirea gropii de gunoi cu pământ steril

Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, a convocat luni,9 octombrie 2017, în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Principalul punct de pe ordinea de zi a fost situaţia actuală a incendiului declanşat pe amplasamentul depozitului de deşeuri din comuna Măldăreşti. Vestea bună pentru locuitorii Comunei Măldărești, dar și a celor vecine este că în această săptămână vor începe efectiv […]

Read more

“Comoara Cercetașilor” – concurs de orientare turistică pe Capela

Centrul Local „Radu de la Afumați” Rm. Vâlcea al Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”, în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 10 Rm.Vâlcea, organizează în data de 22 octombrie 2017 un concurs inedit pentru ei, dar și pentru comunitate: concursul de orientare turistică “Comoara Cercetașilor”, aflat la prima ediție, care va avea loc pe dealul Capela. Sunt invitați să participe toți copiii […]

Read more

Ing. Geani Man: “Constanta este poarta maritimă a Europei –Silk Rooad Summit!”

În data de 5 şi 6 octombrie Portul Constanţa a găzduit un eveniment important pentru transporturile din ţara noastră, dar şi pentru diplomaţia românească. Prezenţi în număr foarte mare, delegaţiile unor ţări cum ar fi Turkmenistan, Germania, Bulgaria, Serbia, Olanda, Austria,Turcia, Azerbaidjdan, Kazakhstan, au discutat oportunităţile din transportul maritim cu legătură la Marea Neagră prin Portul Constanţa, ca parte a […]

Read more

FOTO/VIDEO Nu se scumpeşte căldura pentru vâlceni! Asociațiile de locatari pot alege dacă deschid sau nu robinetul

Având în vedere prognoza meteo pentru perioada următoare și condiţiile impuse în contractul de furnizare a energiei termice, în Râmnicu Vâlcea a început furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul rece 2017/2018. Conform cotractului, agentul termic pentru încălzire se furnizează in condiţiile în care temperatura exterioară, între orele 18:00 şi 6:00 se situează trei zile consecutiv sub +10 °C. Două […]

Read more

FOTO/VIDEO Italienii de la Inter au venit la Vâlcea

Reprezentanții Fundației Intercampus Milano, care aparține celebrului club de fotbal Inter Milano au fost prezenți din nou în județul Vâlcea! Pentru al șaptelea an, voluntarii italieni au organizat un turneu de pregătire cu antrenorii care s-au alăturat de-a lungul anilor acestui proiect în România. Proiectul Intercampus a fost adus în țara noastră de Fundația Inimă pentru Inimă și are ca […]

Read more

ÎPS Varsanufie – de 16 ani Arhiereu

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a aniversat în 30 septembrie 2017 hirotonia în Arhiereu. Cu acest prilej, Patriarhul Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop s-a născut la 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă. Părinții săi, Petre-Vasile și Domnica, l-au botezat Valentin. Școala primară a urmat-o în București. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox […]

Read more

Shopping City Râmnicu Vâlcea va aduce zeci de branduri de top locuitorilor din regiune

Carrefour, Cinema City, New Yorker, Hervis, Orsay, Top Shop, Jysk și KFC sunt câteva dintre brandurile pe care le va găzdui Shopping City Râmnicu Vâlcea, a cărui inaugurare va avea loc la finalul acestui an. Shopping City Râmnicu Vâlcea, primul centrul comercial full concept din regiune, ce urmează să fie inaugurat în luna decembrie a acestui an, se va remarca […]

Read more

FOTO/VIDEO Protest al profesorilor în fața Prefecturii Vâlcea

Timp de două ore, membrii de sindicat ai Uniunii Sindicatelor Învăţământ Vâlcea, afiliată la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ au protestat în faţa Prefecturii Vâlcea, în cadrul unei acțiuni care a fost organizată la nivel național. În faţa instituţiei din Râmnic s-au adunat aproape 30 de profesori, care şi-au exprimat în mod paşnic nemulţumirile faţă de guvernanţi, dar şi de […]

Read more

CET Govora dă drumul la căldură în Râmnicu Vâlcea

Având în vedere prognoza meteo pentru perioada următoare, condiţiile impuse în contractul de furnizare a energiei termice referitoare la obligativitatea reluării furnizării agentului termic pentru încălzire, în condiţiile în care temperatura exterioară, între orele 18.00 şi 6.00 se situează, trei zile consecutive, sub +10 °C, CET Govora SA anunţă că, începând de miercuri, 04.10.2017, ora 08.00, va relua furnizarea agentului […]

Read more

Geani Man: “Portul Constanţa vs Rotterdam, interese comerciale!”

În plină excaladare diplomatică în care România doreşte intrarea în Schengen, Olanda este o ţară care se opune. Pe acest subiect am stat de vorba cu ing. ec. Man Geani, preşedinte CA Prelcet SA., dar şi membru în comisia transporturi-infrastructură PSD. Rep.: Care credeţi că sunt motivele care duc la refuzul Olandei? G.M.: Motivele invocate nu sunt reale şi au […]

Read more

Eveniment Rotary Club: Promenada Inimilor la Râmnicu Vâlcea!

Duminică 1 octombrie 2017 a avut loc la Râmnicu Vâlcea evenimentul Promenada inimilor, la care au participat peste 300 de copii, tineri și adulți. “Sănătatea este în mâinile fiecăruia dintre noi. Noi cei din Rotary suntem dedicaţi comunităţii în care trăim, iar acum am avut ocazia, pentru al patrulea an consecutiv, să arătăm acest lucru printr-un proiect inițiat în urmă […]

Read more

VIDEO Amenzi record la Râmnicu Vâlcea! O hârtie aruncată pe domeniul public vă poate costa cât o vacanță all-inclusive în Turcia!

Consiliul Local din Râmnicu Vâlcea a votat amenzi record pentru cei care aruncă resturi de ţigări, hârtii sau alte deşeuri pe domeniul public, fie că ei sunt vâlceni sau turiști. De asemenea, vizaţi sunt posesorii de animale de companie care nu vor strânge fecalele lăsate de acestea. O astfel de faptă o să fie pedepsită cu o amendă care pleacă […]

Read more

Alegeri locale parţiale în Vlădeşti

Guvernul a stabilit organizarea, în data de 5 noiembrie 2017, a scrutinului local parţial pentru alegerea primarului în 16 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă, precum şi pentru alegerea Consiliului Local într-o localitate. Fondurile necesare în vederea organizării alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie se ridică la 4,368 milioane lei şi vor fi alocate din […]

Read more

SEAP GENEREAZĂ HAOS ÎN PRIMĂRIILE DIN ROMÂNIA

De cele mai multe ori, ţara noastră, vrând să se alinieze practicilor din Uniunea Europeană, a creat sisteme care produc birocraţie, lipsă de calitate a serviciilor şi produselor achiziţionate, cheltuieli bugetare mai mari, creşterea numărului de funcţionari şi multe alte neajunsuri pe care vom încerca să le explicăm pe scurt spre a folosi parlamentarilor care pot îmbunătăţii legislaţia actuală. Achiziţiile […]

Read more
1 78 79 80 81 82 114