Cătălin Avan – primar independent la Păuşeşti Otăsău

Considerat favorit al cetăţenilor din Păuşeşti Otăsău, actualul viceprimar Cătălin Avan a fost curtat intensiv de PNL, PSD, ALDE şi PER pentru a accepta să candideze din partea acestor partide.

Cei de la PSD au sperat până în ultima clipă că va candida de la ei, iar deputatul liberal Buican era sigur de candidatura sa din partea PNL.
Într-o convorbire telefonică purtată însă în urmă cu câteva minute, vicele din Otăsău ne-a declarat că va candida independent. “Am prieteni foarte mulţi şi în PSD şi în PNL. Indiferent ce partid alegeam, îi supăram pe unii sau pe alţii. Am decis să îmi încerc şansa ca independent. La urma urmei, dacă cetăţenii au încredere în mine, nu au încredere neaparat că sunt membru al vreunei formaţiuni. Îi ştiu în mare pe toţi cei care pot să acceadă în Consiliul Local şi cred că toţi sunt oameni serioşi şi iubesc comuna natală, aşa că nu cred că se va împotrivi vreunul proiectelor mele sau că mă va sabota în următorii patru ani doar pentru a face nişte jocuri politicianiste de doi lei. Am încredere de asemenea în toţi reprezentanţii partidelor care vor face parte din birourile electorale ale secţiilor de votare şi nu mă tem că voi fi furat. Sunt un om corect şi cinstit care a făcut zi de zi ceea ce a trebuit să facă pentru comuna lui aşa că nu îmi este frică să merg la aceste alegeri independent şi cred că aşa este cel mai corect”, afirmă vicele.
Gestul lui Avan surprinde într-o perioadă în care candidaţii aleargă după partide care să le ofere şanse în plus. Îl felicităm şi îl vom susţine în campania electorală, deşi şi noi ca şi el, avem prieteni şi în PSD, şi în PNL.
Poate nu ar fi rău ca treptat Vâlcea să aibă mai mulţi primari independenţi. Un om care nu face politică şi nu conduce organizaţii politice are mai mult timp pentru administraţie publică.

Traian GUMINSKI