Bannere fără autorizație amplasate la Bujoreni

Chiar dacă, oficial, nu a început campania electorală, bannerele au apărut deja pe ulițele satelor în comuna Bujoreni. Candidatul PSD, Silviu Zaharia, și-a amplasat bannere pe domeniul public fără autorizație. El a fost notificat de primărie să intre în legalitate.

“Respectarea prevederilor legale este o normă la care nu mă abat niciodată, indiferent despre cine sau despre ce este vorba! Astăzi, 9 aprilie 2024, Primăria comunei Bujoreni a transmis o notificare către Silviu Zaharia, consilier local și candidat la alegerile locale, pentru a intra în legalitate. Acesta a încălcat prevederile art. 6 din Legea nr. 185/2013, amplasându-și bannere pe domeniul public al comunei Bujoreni fără autorizație.

Pe lângă campania electorală murdară și imorală pe care o duce, Zaharia demonstrează, încă o dată, prin exemplu personal, că nu are nicio rușine în a încălca legislația în vigoare. De altfel, sunt de ani de zile de când acesta practică ilegalitatea, fără a suporta consecințele de rigoare, deși am anunțat toate instituțiile abilitate. Nu voi accepta acest lucru și voi arăta public, de fiecare dată, caracterul și fățărnicia acestui personaj.

Militez pentru o campanie electorală curată, bazată pe principii, idei și proiecte. Dar nu voi accepta ilegalități, atacuri la persoană sau implicarea familiei în mocirla electorală pe care unii o promovează” – precizează primarul comunei Bujoreni, Gheorghe GÎNGU.