Locul 4 pentru Lupoaice în Cupa României

În patru zile, s-a reușit închegarea primei echipe de baschet 3×3 și performanțele apar neașteptat de repede. Plăvițu Georgiana, Alexandra Bobar, Cristina Badi, Bianca Ioana Nagy Voica au reușit să formeze în mai puțin de o săptămâna o echipa care să obțină locul al patrulea in Cupa României și locul 3 la prima etapă de campionat național sub patronajul Sport […]

Read more

Premiu important câștigat de Școala Gimnazială Mihai Eminescu Rm. Vâlcea

Iată că a venit momentul mult așteptat în care anunțăm câștigătorii competiției Eroii Internetului de anul acesta la care au participat 264 de echipe și peste 2000 de elevi și profesori. Reprezentanta Județului Vâlcea, Școala Gimnazială Mihai Eminescu, a obținut o mențiune, meritul principal fiind al profesorului Aurelia Tertereanu, cea care i-a coordonat pe elevi. Iată câștigătorii: Mențiuni: Echipa Prietenii […]

Read more

La solicitarea primarului Mircia Gutău, în Râmnicu Vâlcea vor fi distribuite suplimentar încă 240 de pachete cu ajutoare alimentare POAD către persoanele aflate în situații dificile

În baza prevederilor OUG 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), la solicitarea primarului Mircia Gutău a fost aprobată alocarea suplimentară pentru Municipiul Râmnicu Vâlcea a 240 de pachete cu produse alimentare prin redistribuire de la alte unități administrative care au înregistrat stoc excedentar. Acestea vor fi distribuite tot către persoanele/familiile aflate […]

Read more

Cu sprijinul Primăriei Râmnicului, Filarmonica “Ion Dumitrescu” are un nou pian de concert

În cadrul festiv oferit de concertul de gală al celei de-a 43-a ediții a Festivalului „Tinere Talente” și în prezența primarului Mircia Gutău, luni seara a fost prezentat publicului meloman vâlcean noul pian de concert al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, recent achiziționat pentru instituția de cultură vâlceană. Cu o anvergură impresionantă de 2,84 m, pianul Petrof – modelul Mistral a fost […]

Read more

APAVIL: INFORMARE privind acțiuni specifice de verificare și control desfășurate în luna aprilie 2023

APAVIL S.A., prin Serviciul Control Clienţi, a desfășurat și în luna aprilie 2023 acțiuni de verificare şi control în vederea depistării utilizatorilor cu branşamente frauduloase, a utilizatorilor fără contract de furnizare (cu branșamente clandestine), cu racorduri de canalizare nedeclarate sau cu surse proprii de apă necontorizate, dar care evacuează apa uzată în reţeaua publică de canalizare. De asemenea, au fost […]

Read more

Cristian Buican, deputat PNL: Sprijin major în în Senat pentru înființarea Punctelor Gastronomice

În data de 15 mai 2023 s-au desfășurat dezbaterile în Plenul Senatului pe proiectele de legi și propunerile legislative aflate pe odinea de zi. Printre acestea a fost dezbătută și votată propunerea legislativă a deputatului Partidului Național Liberal Cristian Buican cu privire la înființarea Punctelor Gastronomice Locale (L200/2023). Inițiativa s-a bucurat de la început de o mare susținerea în rândul […]

Read more

Daniela Oteșanu e convinsă: “Rotativa se va face”

În această perioadă principalele partide aflate la guvernare, PSD și PNL poartă negocieri intense pentru rotativa care se va face cel mai probabil la finalul acestei luni și care presupune că social-democrații să primească funcția de premier. Deputatul PSD, Daniela Oteșanu, crede că nu se pune problema ca protocolul de colaborare dintre cele două formațiuni politice să nu se pună […]

Read more

Șocant! Un profesor de la Prundeni e acuzat de agresiune sexuală!

La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani s-a constituit, la data de 07 aprilie 2023, o cauză în care se efectuează cercetări în vederea lămuririi împrejurărilor în care, în cursul anului 2023, o persoană de sex masculin, cadru didactic în cadrul unei unităţi şcolare de pe raza comunei Prundeni, jud. Vâlcea, a comis mai multe acte de natură sexuală, […]

Read more

FOTO: O nouă mașină electrică pentru Poliția Locală a Râmnicului

Primarului Mircia Gutău i-a fost prezentată luni dimineață cea mai nouă achiziție a Direcției Poliției Locale din cadrul Primăriei Municipiului: un autovehicul VW model ID.3 cu propulsie electrică destinat efectuării de transporturi de valori între casieriile Municipalității și Trezoreria Râmnicului. Autoturismul a costat puțin peste 200 mii lei, sumă din care peste un sfert – 52.599 lei – a fost […]

Read more

Noi reglementări privind condiţiile şi modalitatea de decontarea cheltuielilor de cazare și hrană pentru refugiații din zona conflictului armat din UCRAINA, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 368/2023

A. Începând cu data de 1 mai 2023, FAMILIILE ȘI PERSOANELE SINGURE, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, de constatare a existenței unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina și având drept efect introducerea unei protecții temporare, vor beneficia, de o sumă forfetară lunară pentru acoperirea cheltuielilor pentru cazare și hrană. CUANTUMUL SUMEI FORFETARE […]

Read more

Lupii Negri termină în trombă campionatul! Urmează turneul de promovare

În ultima rundă a sezonului Ligii 1 e baschet masculin a fost un spectacol total oferit de Lupii Negri în deplasarea de la Craiova. Ajay Singh, Stephanos Ciriperu, Lamar Hamrick, Tony Rotaru, Alex Burlacu au dat culoare jocului, dominat consistent de băieții nostri. Nicu Ciucă, Alex Pascariu, Kelemen Norbi și Sebastian Ciobu au dat stabilitate echipei creându-se, astfel, un mix […]

Read more

Victorie importantă pentru Păstorul Vaideeni

Păstorul Vaideeni și-a revenit după eșecul din derby-ul local cu Montana Izvorul Rece și a reușit un succes important pe -propriul teren, 2-0 contra unei formații cu pretenții, Progresul Măldărești, grupare aflată pe podiumul ierarhiei Seriei de Nord a eșalonului V. Montana s-a deplasat la Slătioara unde au fost 90 de minute echilibrate, câștigate de gazde la limită, 3-2. Păstorii […]

Read more
1 533 534 535 536 537 1,594