Râmnicenii pot participa la festivalurile din Budeşti şi Ocnele Mari

Aflate în apropierea municipiului cele două localităţi devin atractive în primul weekend din luna august. Oricare destinaţie aţi alege pentru a petrece câteva ore de destindere la final de săptămână, aveţi ce vedea. Recomandăm, în limita timpului, să vizitaţi ambele localităţi.

Festivalul Peştelui

Primăria și Consiliul Local al Comunei Budești vă invită să luați parte la evenimentul Festivalul Peștelui în localitatea Budești, ce va avea loc în zilele de 5 și 6 August, în satul Racovița, punctul Brutărie.
Sâmbătă, 5 August, programul artistic este deschis de Dj , pe scenă urcând în a doua parte a zilei trupa AneMary, Andrada & Balkanics, Vescan seara încheindu-se cu un concert susținut de JO.
A doua zi, duminică 6 August, pe scenă vor urca artiști de seamă ai muzicii populare românești, precum Papuc Viorel, Ilie Dura, Maria Bădilă Irimia, Valentin Sanfira, Zorina Balan, Liviu Dica, Cosmin Scheanu, Olguța Berbec și Remus Novac, Dan Albulescu și prietenii, Costel și Dragos Ghinea, festivalul încheindu-se printr-un frumos foc de artificii.
Ca și în anii precedenți, în cadrul Festivalului Peștelui, vor fi premiate cuplurile care împlinesc 50 ani de căsătorie, cât și mult așteptatul concurs gastronomic cu preparate din pește.

Festivalul Buridava

Primarul Remus Sasu spune că pentru localnici Festivalul Buridava este o sărbătoare anuală dedicată celor care trăiesc și muncesc la Ocnele Mari și a celor care s-au atașat de stațiune, de istoria locului, de prezentul și de viitorul acestei localități.
“Sărbătorim Ocnele Mari sub semnul cetății antice Buridava, ajutând istoria să prindă viață din nou și pregătind un viitor din ce în ce mai bun pentru noi și pentru turiștii care vin în fiecare an la Ocnele Mari.
Vă așteptăm la Festivalul Buridava și la evenimentele care îl compun, la concerte de muzică, la parada costumelor istorice și a obiceiurilor din străbuni, de vineri 4 august și până duminică, 6 august 2023 la Ocnele Mari. Suntem ca de fiecare dată bucuroşi de oaspeţi, de toţi cei care vor să fie alături de noi în aceste zile de sărbătoare”, spune edilul din Ocnele Mari (T.G.)