APAVIL – ȘEDINȚA DE DESCHIDERE: “Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă si Apă Uzată în județul Vâlcea”

În data de 15 noiembrie 2022, orele 11:00 a avut loc videoconferința de deschidere aferentă
Proiectului „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă si Apă Uzată în județul Vâlcea” la care au participat reprezentanții Autorității de Management POIM (Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene) și reprezentanții Operatorilor Regionali din județele Vâlcea, Prahova,Tulcea și Mureș, direct implicați în implementarea proiectelor.
Gazda videoconferinței a fost Luminița Vaida, director adjunct Monitorizare Proiecte, iar din partea operatorului regional din județul Vâlcea, s-a prezentat conducerea executivă a APAVIL S.A. și echipa de Implementare a Proiectului.
Obiectivul acestei întâlniri online a fost analizarea parametrilor Proiectului, aceasta reprezentând un prim pas în scopul abordării proactive a activităților de monitorizare a implementării acestuia.
Agenda de discuții a reuniunii a cuprins aspecte privind: Contractul de finanțare, monitorizarea riscurilor în implementarea Proiectului, capacitatea instituțională a Beneficiarului, planul de achiziții publice din Contractul de finanțare, graficul de rambursare, indicatorii de realizare, publicitatea proiectului, cadrul legal, precum și alte subiecte, toate având ca scop maximizarea rezultatelor în implementarea proiectului și optimizarea activității de monitorizare desfășurată de către Autoritatea de Management POIM.

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Oprerațional Infrastructura Mare.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați site-ul: www.mfe.gov.ro. (valabile pentru site)

Persoana de contact: Mihaela Rogoz
Șef Unitate Implementare Proiecte
Tel/Fax:0250739939; e-mail:mihaela.rogoz@apavil.ro