Vâlcea nu mai are oameni de cultură
Cel puţin aşa se înţelege din decizia celor de la Consiliul Judeţean de a păstra în funcţie o persoană care trebuia de multă vreme să iasă la pensie. Marţi, 22 decembrie, Consiliul Judeţean Vâlcea va decide numirea lui Elena Stoica (fost director general) în funcţia de manager interimar, pentru cel mult 120 de zile calendaristice, la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, începând cu data de 1 ianuarie 2016, până la începerea executării contractului de management al managerului care va fi numit conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură.
În maximum 120 de zile calendaristice de la desemnarea managerului interimar se va organiza un nou concurs de management. Remuneraţia managerului interimar se stabileşte în sumă de 4.400 lei (1000 euro), iar conducerea interimară se asigură până la data începerii executării noului contract de management. Pe durata interimatului, managerul interimar are dreptul să efectueze toate actele de gestiune curentă. Contractul de management nr. 1057/65 din 28 ianuarie 2013, al doamnei Elena Stoica, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, este valabil până la data de 31 decembrie 2015. În data de 5 octombrie 2015, a fost demarată procedura organizării concursului de proiecte de management, în vederea ocupării postului de manager la CJCPCT, începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi, în urma procesului de selecţie a dosarelor de concurs, secretariatul comisiei a constatat că niciunul dintre candidaţi nu a îndeplinit condiţiile din anunţul privind organizarea şi desfăşurarea concursului, urmând ca procedura să se reia în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură. În această situaţie, procedura prevăzută de lege pentru desemnarea managerului nu mai poate fi finalizată înainte de 31 decembrie 2015, iar în situaţiile de încetare a contractului de management, Consiliul Judeţean are obligaţia să desemneze o persoană competentă care să asigure managementul instituţiei publice de cultură în maximum 5 zile de la data constatării încetării contractului de management. Consiliul Judeţean Vâlcea trebuie să încheie cu persoana desemnată un contract de management pentru perioada asigurării interimatului, în care se vor prevedea expres atribuţiile şi limitele de competenţă, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice. Având în vedere dispoziţiile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008, contractul de management nu poate fi prelungit prin act adiţional. Ca urmare a celor prezentate mai sus, preşedintele Gheorghe Păsat propune numirea ca manager interimar a lui Elena Stoica, pentru cel mult 120 de zile calendaristice. începând cu data de 1 ianuarie 2016 până la începerea executării contractului de management al managerului care va fi numit conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură.