Începem 2016 prost! APAVIL scumpeşte apa!

Începând cu data de 01.01.2016, SC APAVIL SA Vâlcea va majora tarifele la apă potabilă şi canalizare — epurare pentru întreaga arie de operare, conform avizului ANRSC Bucureşti nr. 330.317/14.12.2015, înregistrat la sediul APAVIL sub nr. 9321/15.12.2015.

Astfel, pentru localităţile în care APAVIL operează, noile tarife aplicabile sunt 3,89 lei/mc — apă şi 3,43 lei/mc — canalizare – epurare. Tarifele prezentate nu includ TVA. Precizăm că TVA pentru apa potabilă este de 9% iar la canalizare – epurare este de 20%, conform art. 291, alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 227/2015.
“Eveniment Vâlcean” ar vrea să vadă o propunere normala a parlamentarilor vâlceni de a se elimina plata TVA pentru canalizare! Pe bune nu vi se pare o aberaţie taxă pe valoare adaugată pentru canalizare? Trag apa la WC, plătesc o dată pentru apă, apoi mai plătesc o dată pentru că ea curge în canalizare şi trebuie să mai plătesc o taxă pe valoare adaugată de 20 la sută? Unde dracu e valoarea adăugată, ăsta e jaf la drumul mare, nu valoare adăugată! (T.G.)