VIDEO Teroare pe o pășune din Boișoara! Un urs a ucis un vițel și l-a târât într-o râpă sub privirile ciobanului

Momente de groază pentru un localnic din comuna Boișoara, după ce un urs de mari dimensiuni a atacat un vițel aflat la pășunat în apropierea pădurii. Incidentul s-a petrecut în cursul după-amiezii de joi, iar bărbatul a sunat imediat la 112, cerând ajutorul jandarmilor.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea, localnicul le-a povestit oamenilor legii că a auzit zgomote puternice dintr-o zonă a pășunii, iar când s-a apropiat a observat cum ursul „trăgea una dintre bovine într-o râpă, după ce o atacase”.

Animalul sălbatic s-a retras în pădure abia după ce câinii care însoțeau turma au început să latre agresiv.
La fața locului au ajuns rapid echipaje de jandarmi, însă ursul nu a mai fost găsit în zonă. Pentru siguranța localnicilor, oamenii legii au continuat patrulările atât pedestru, cât și cu autospeciala de intervenție, folosind semnalele acustice și luminoase pentru îndepărtarea animalului.

Reprezentanții Jandarmeriei atrag atenția că fenomenul devine tot mai frecvent în județul Vâlcea. Numai în ultimele trei zile au fost înregistrate patru apeluri care semnalau prezența urșilor în Dăești, Stoilești și în apropierea orașului Călimănești, pe drumul forestier către Mănăstirea Stânișoara.

„Până în prezent, doar în cazul intervenției de astăzi au fost înregistrate pagube, fiind vorba despre un vițel ucis de animalul sălbatic”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Vâlcea.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să nu se apropie de urși pentru a-i fotografia sau filma, să nu hrănească animalele sălbatice și să evite deplasările izolate în zonele împădurite, mai ales la lăsarea serii. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să sune imediat la 112 în cazul în care observă un urs în apropierea localităților sau a gospodăriilor.