35 de elevi, premiați la concursul “Mesajul meu antidrog” de Centrul Antidrog Vâlcea

Luni, 23 mai 2016, la „Biblioteca Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, Agenția Națională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea a premiat elevii câştigători ai Fazei judeţene a Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog” – ediţia a XIII-a, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”.

2_640x425
Celor 35 de elevi câștigători le-au fost oferite diplome şi premii acordate de către coordonatorul C.P.E.C.A. Vâlcea, scms. Pîslaru Ionuț, împreună cu reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Insp. școlar, prof. Trăistaru Gabriela, cu sprijinul Primăriei Rm. Vâlcea, partener local la acest eveniment. La eveniment au participat reprezentanți ai CJRAE Vâlcea, profesorii îndrumători ai lucrărilor prezentate precum și numeroși elevi.
Competiția, având drept motto „Colorează-ţi viaţa altfel…fără droguri!”, s-a desfăşurat în intervalul februarie – mai 2016, în cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din județul Vâlcea, iar la cele 5 secțiuni s-au înscris 137 de participanți din 10 Unități școlare vâlcene (Liceul „George Țărnea” din Băbeni, Liceul Tehnologic Băile Govora, Clubul Copiilor Horezu, Col. de Silvicultură și Protecție a Mediului, LT „Ferdinand I”, Școala Gimn. „Take Ionescu”, Școala Gimn. Nr. 10, CNI „Matei Basarab”, Colegiul Economic, Colegiul Național „Al.Lahovari”). Secţiunile ediţiei a XIII-a au fost: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen), film scurt metraj, spot, sport (la nivel judeţean), iar criteriile de evaluare a lucrărilor au urmărit încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.
Filmul care a fost premiat cu locul I, „Drogurile – pierzanie..”, realizat de elevi de la Liceul „George Țărnea” din Băbeni, ne introduce în lumea unui tată care și-a pierdut fiul din cauza drogurilor, parinte care transmite mesjul mai departe altor adolescenți curioși să încerce experiențe noi. “Putem salva alte vieți învățând din trecut, Nu te duce spre pierzanie!”.
Coordonatorul CPECA V\lcea a afirmat: „ Mulțumim cadrelor didactice pentru implicarea din fiecare an la toate activitățile noastre, precum și elevilor care sunt promotori ai mesajului antidrog în școli. Dragi copii, păstrați-vă culorile vii mereu!”.„Mesajul meu antidrog” este un proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA. Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri. Prin aceste activități se promovează un mesaj puternic antidrog venit tocmai dinspre cei ce sunt mai predispuși a începe consumul de droguri.
Scopul concursului este menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal), iar obiectivul general este creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber.
De asemenea, este vizată şi implicarea în mai mare măsură a copiilor şi a tinerilor în activităţi preventive ca alternativă de viaţă sănătoasă la consumul de droguri. Rezultatele obţinute până în prezent ne încurajează să dăm continuitate acestui demers preventiv, care are caracterul unic de a conferi adolescenţilor încadraţi într-o formă de învăţământ o alternativă la consumul de droguri.