“Ziua Porţilor Deschise” la pompierii vâlceni, de ziua lor

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea va sărbători marţi, 13 septembrie împlinirea a 168 de ani de când compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turceşti venite să înăbuşe Revoluţia din 1848.

Între orele 11.00 – 13.00, cetăţenii vor putea vizita atât unitatea din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Govora, Grădiştea şi Măciuca, prilej cu care vor avea posibilitatea să afle detalii cu privire la specificul armei şi a tehnicii din dotare. Accesul se va face pe baza unui act de identitate.
La ora 11.00, în incinta inspectoratului se va prezenta semnificaţia „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, după aceea se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor pompieri. Ulterior se vor transmite mesajele autorităţilor, se vor recompensa cadrele, se vor premia câştigătorii competiţiilor sportive, iar în încheiere se vor prezenta exerciţii specifice.