Ziaristul Ionel Gerea este amenințat pentru că a scris adevărul despre un meci de fotbal!

Și-a sacrificat cei mai frumoși ani din viață din dragoste față de meseria de gazetar sportiv și este cel mai vechi jurnalist pe sport din Vâlcea. A iubit această meserie atât de mult încât participând non stop la competiții și redactând articole prin redacții până târziu în noapte și-a pierdut familia, casa și apoi sănătatea fără a se gândi măcar o dată să facă un troc și să ceară un post călduț undeva la un club, la direcția de sport, la primărie și să renunțe la gazetărie.

Iar acum ziaristul Ionel Gerea, pe care-l așteaptă oricum o bătrânețe urâtă cu o pensie de mizerie, a ajuns să fie amenințat de niște derbedei pentru că a avut curajul să scrie detaliat despre mizeriile din fotbalul vâlcean și mai ales despre falsurile din rapoartele arbitrilor demonstrând prin propira mărturie cum a mințit o brigadă de arbitri și observatorul într-un raport destinat de fapt să măcelărească echipa primarului Cătălin Avan.
Culmea este că alți jurnaliști în loc să se solidarizeze cu fostul nostru coleg de redacție s-au lipit, atrași de interese personale, exact de călăi.
Iată posatrea publică a jurnalistului Ionel Gerea:

“Editorial Ionel Gerea: „Fraţilor, în România de azi mai există dreptul la opinie, sau trebuie să scriem toţi după dictare?!”

Trebuie să recunosc faptul că un caz asemănător celui petrecut ieri, mi s-a mai întâmplat, în 25 de ani de când fac presă sportivă, de vreo două sau trei ori.
Aşadar, pentru că am considerat că dreptul la opinie nu a fost superimat (încă) şi că, uneori, adevărul doare (dar doare al dracu de tare) iar asta duce la ameninţări, din partea celor ce se simt cu musca pe căciulă (riscurile meseriei, în fond, nu?!), am vrut, şi chiar am scris un material despre ce am văzut eu la P. Otăsău.
Niciodată, dar niciodată, nu am scris după presupuneri. Şi atunci când nu am fost la faţa locului am indicat sursa (cum mi se pare normal).
Ieri, după ce am avut „tupeul” de a scrie ce ae am văzut (fiind în anumite cazuri la 2 metri de locul incidentului – cazul când ar fi fost lovit centralul Cojocaru lângă poarta de acces la teren), am primit fel de fel de telefoane (să nu exagerez, vreo 15, unele cu ameninţări voalate…
La 5 minute după ce am postat materialul, primul telefon a venit de la dl. Gabi Glodeanu. Care m-a anunţat că e la Bucureşti şi că a fost anunţat de cele scrise de mine de către colegii mei de breaslă. Să nu mai spun ce mi-azis domnia-sa că ar fi zis ai mei colegi de mine. Dânsul era deranjat (cred) de faptul că eu am scris în material că a fost cineva, în tribună, care a spus că arbitrul protejează echipa oaspete pentru că e a dlui Glodeanu, protrejatul lui Adi Comănescu. Nu şi nu, dl Glodeanu a susţinut să scriu şi cine a zis asta (domnule Glodeanu, cu tot respectul, dacă dumneavoastră împrumutaţi, să zicem, un pix să scrieţi ceva, de la o persoană, după ce vă faceţi treaba, înapoiaţi pixul altei persoane?! Cam aşa vreţi să fac eu. Da, am zis că scriu, dar că a zis dl Glodeanu că a auzit…Lucrul ăsta nu i-a conenit, de parcă uneori noi am fi ca nişte păpuţi pe sârmă care să scriem după dictare. În concluzie, că are acest dar, dl Glodeanu, mai voalat m-a ameninţat („Treaba dvs, scrieţi, dar aveţi grijă ce scrieţi…”). Punem pariu că acum nu mai recunoaşte?!
La un moment dat am primit cerere de accept de prietenie de la un băiat, cred că era cel despre care scrisesem că i s-a tolerat jocul dur de către arbitrul Cojocaru, că ar fi trebuit de mult trimis la vestiare de către drăgăşenean, iar atunci când a simţit că „se-ngroaşe gluma”, de comun acord cu cei de pe bancă, a cerut şi a fost schimbat. Recunosc, mi-a fost teamă să-i dau accept. Mă aşteptam la cine ştie ce ceară din partea sa, eventual alte ameninţări.
Păcat, că echipa este prezidată de prietenul meu, Marian Joiţa.
Sigur (a fost ultimul telefon) am fost sunat şi de altcineva, pentru care am un mare respect…
În concluzie, cred că există, încă, dreptul la opinie. Dacă băiatul respectiv l-a lovit pe arbitru (şi dacă se va dovedi asta), el va plăti. Se exagerează, însă, şi o spun chiar dacă o să primesc iarăşi, poate, 1000 de telefoane, în privinţa vinei „inventate” a lui Cătălin Avan. E adevărat că uneori „se inflamează”, dar „cu gura”. Şi face asata pentru că i se dă motiv. Un om care iubeşte copii, care se dedică modernizării şcolii din localitate, care le crează copiilor din P. Otăsău cele mai frumoase condiţii de a învăţa, cum să lovească?! Iar atunci când greşeşte, Cătălin Avan are demintatea, bărbăţia să recunoască. Uneori ia asupra sa fapte pe care nu le face. Dar ceilalţi ce fac?! Nimeni nu e perfect, dacă munceşti greşeşti, cu siguranţă, acum am văzut că şi roboţii, neprogramaţi bine, greşesc….
Dar aşa cum se obişnuieşte pe la noi (balcanisme ieftine), e mai simplu să scoatem castanele din foc (nu?!), cu mîna altora…
Şi atunci, ce ne rămîne de făcut?! Hai să-l spânzurăm în Piaţa Publică pe Avan doar pentru că aşa vor unii, şi nu le plac lor ochii primarului….
Cât despre ameninţările pe care le-am primit, sunt obişnuit. Aşa cum nu cred ce zice dl. Glodeanu că ar fi vorbit colegii mei despre mine….
PS: Cu toată stima pentru domnia-sa, dar dl Omeag este deţinătorul adevărului absolut?!…”.

Traian Guminski