Viorel Radi s-a decis – candidează!

Primarul comunei vâlcene Bunești, Viorel Radi, dezminte zvonurile conform cărora urma să nu mai candideze pentru un nou mandat.
Din contră, edilul le-a transmis oamenilor un mesaj de suflet și este decis să pună umărul, în continuare, la dezvoltarea localității:
“Dragi locuitori ai comunei Bunești,
Cu respect și încredere în puterea comunității noastre, vă adresez aceste cuvinte pentru a vă anunța intenția mea de a candida pentru un nou mandat în funcția de primar al comunei Bunești, din partea Partidului Social Democrat(PSD).
Experiența acumulată în anii petrecuți în slujba comunității și o bună colaborare cu domnul Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Radulescu, mă motivează să continui să vă reprezint și să ducem la bun sfârșit ceea ce am început.
Împreună am atins multe obiective, dar sunt conștient că mai sunt provocări de depășit și alte direcții strategice de dezvoltare.
În această campanie electorală, doresc să subliniez că nu voi face alianțe politice sau liste comune la nivel local. Prioritatea mea rămâne întotdeauna să servesc interesele și nevoile comunității noastre. Vă invit să fiți alături de mine și să ne unim eforturile pentru un viitor mai bun pentru toți locuitorii comunei Bunești”.