Viitorul Dăești a remizat cu CS Afumați

Lidera Seriei a VI-a din eșalonul al treilea, Viitorul Dăești, a jucat a doua partidă amicală a acestei pauze competițională. Elevii lui Adi Popa au avut în față o altă echipă de pe primul loc (Seria a III-a), CS Afumați și au făcut un joc consistent în care au marcat de trei ori. Pe terenul de la Curtea de Argeș, formația din Ilfov a deschis scorul, dar Precup, Cioalbă și Bebe Vasile au dus scorul la 3-1.
S-a terminat 3-3, după ce tehnicienii au rulat toți fotbaliștii pe care i-au avut la dispoziție. După ce au remizat, 1-1, cu lidera din Liga a IV-a, Cozia Călimănești, dăeștenii vor juca în această săptămână un nou meci de pregătire, cu Pandurii Târgu Jiu. (G.C.)