VIDEO S-a deschis “Marea vâlcenilor”! Ștrandul fără fund de la Ocnele Mari va primi mii de turiști în această vară

Ocnele Mari au devenit un rival al Mării Negre. Denumită „Marea oltenilor”, localitatea vâlceană tinde să revină în topul preferinţelor oltenilor fără posibilităţi materiale să ajungă pe Litoral. Calităţile terapeutice ale apei sărate şi salina din oraş atrag ca un magnet turiştii în acest sezon estival, chiar dacă oraşul încă poartă amprentele dezastrului produs de saramura ţâşnită din minele de sare în urmă cu câţiva ani.

După ani în care localitatea vâlceană Ocnele Mari a fost ocolită de turişti din cauza dezastrului produs de prăbuşirea minelor de sare din câmpurile de sonde, staţiunea de odinioară dă semne că îşi revine. Mii de turişti, în special din judeţele Olteniei, dar nu numai, au luat cu asalt la începutul acestei veri mica localitate vâlceană, punctele de atracţie fiind ştrandurile şi salina din localitate. Marea lor majoritate nu sunt vâlceni și vin din mai multe colțuri ale țării. În ultima perioadă, administratorii ştrandurilor cu apă sărată din localitate au început să conştientizeze că fără investiţii turiştii nu o să revină, astfel că anul acesta s-au pregătit mai mult, mai ales că sfârşiturile de săptămână se anunţă foarte aglomerate.

“Vom reamenaja interiorul ștrandului. Vom monta o instalație specială de filtrare. Este un ștrand amplasat pe o veche gură de mină, un bazin natural cu saramură din zăcământ natural. Eu cred că filtrarea apei o să fie un plus pentru întreaga locație. Ștrandul este deschis zi lumină. Clienții care sunt cazați aici pot să facă baie și la 12 noaptea. Sunt oameni care vin în această locație de peste 45 de ani, sunt oameni care spun că acest bazin i-a menținut în viață. Din păcate 90 la sută din clienții de aici nu sun vâlceni. Sunt afecțiuni care se tratează doar cu așa ceva. Una peste alta vă așteptăm la marea oltenilor!”, ne-a declarat EUGEN DINCĂ, administrator ştrand Ocnele Mari.

“Administrația publică locală face toate demersurile în vederea recăpătării statutului de stațiune balneoclimaterică. mai avem nevoie de lucruri de anvergură pentru acest obiectiv. Normal că Ștrandul Ocnele Mari, alături de salină, sunt principalele puncte de atracție pentru localitate. Îi felicit pe investitorii de la ștrand, au reușit să-l aducă la un standard ridicat”, completează REMUS SASU, viceprimar Ocnele Mari.
Localitatea Ocnele Mari se află la şapte kilometri distanţă de municipiul Râmnicu Vâlcea. Are două ştranduri cu apă sărată, salina realizată într-o fostă mină, dar numai 400 de locuri de cazare, multe dintre ele la localnici.

Gabi Cîrjaliu