VIDEO: Reabilitarea Complexului de servicii comunitare din Rm. Vâlcea pe ultima sută de metri

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, afirmă că reabilitarea Complexului de servicii comunitare din Râmnicu Vâlcea este pe ultima sută de metri și că în scurt timp copiii cu probleme speciale din județul Vâlcea vor avea parte de servicii de calitate.

“Suntem pe ultima sută de metri cu lucrările de reabilitare a clădirii Complexului de servicii comunitare din Râmnicu Vâlcea.
Am investit aici aproximativ 1,6 milioane euro, fonduri europene, într-un spațiu modern de care vor beneficia copiii cu probleme speciale din județul Vâlcea.
În cadrul proiectului, s-au realizat lucrări de reabilitare termică a clădirii, de refacere a sistemului de încălzire și de iluminat, a fost schimbată tâmplăria și s-a montat un lift nou.
În prezent, se lucrează la ultimele finisaje și, în scurt timp, le vom putea oferi beneficiarilor servicii de calitate și în acest spațiu”, precizează Constantin Rădulescu.