Viața Panterei Negre în Saudia! Robert Tufiși spune totul!

Născut în 28 mai 1976, Robert Tufiși este unul dintre cele mai bune produse ale fotbalului vâlcean din ultimii 30 de ani. A evoluat printer altele la Farul Constanța, UTA Arad, Rocar și Gloria Bistrița și la finalul carierei a închis cercul, acasă la CSM Râmnicu Vâlcea acolo unde a fost și jucător activ și antrenor. Prietenii și colegii îi spun lui Robert “Pantera Neagră”. Și au dreptate, pentru că Robert a fost în teren o fiară. În viața de zi cu zi, Tufiși este la polul opus, un familist convins și un om generos care nu de puține ori a uimit cu generozitatea sa. De câțiva ani, Robert face echipă cu un alt fost internațional român, Mirel Rădoi, alături de care a stat și pe banca tehnică a echipei CS Universitatea Craiova. Ambii sunt acum la Al-Bataeh, formație din prima ligă din Emiratele Arabe Unite. Cum decurge viața Panterei Negre în Saudia și multe altele, puteți afla, în exclusivitate.

“Condițiile sunt deosebite”

Robert Tufiși a rămas impresionat de condițiile de care are parte în Emiratele Arabe Unite: “Fotbalul din Arabia Saudită este la un nivel foarte bun, sunt foarte mulți jucători de mare valoare, fiecare antrenament e o provocare, trebuie sa fii foarte bine pregătit, sunt jucători care au lucrat cu antrenori imenși și care știu mult fotbal. Din punct de vedere al infrastructurii, sunt foarte foarte foarte dezvoltați. Au minimum 2-3 terenuri de antrenament impecabile, piscină la fiecare club în parte, săli de forță cu materiale de ultimă generație, aparatură medical. Transportul în Saudia la meciuri se face numai cu avionul, toate biletele fiind plătite de govern. Se stă numai în hoteluri de 4-5 stele. Fotbaliștii arabi sunt foarte respectuoși, nu este deloc greu de lucrat cu ei, au progresat foarte mult datorită numărului mare de străini (opt în Arabia și 5 în Emirate au voie la fiecare echipă, în Emirate nu au voie portari străini), i-au tras foarte mult în sus, le au dezvoltat mentalitatea”.

“Mirel Rădoi este o legendă aici”

Robert are șansa să antreneze alături de Mirel Rădoi, cel care a evoluat mulți ani în zonă și care este apreciat de iubitorii de fotbal de acolo: “Aici antrenorii sunt tratați cu respect, este foarte important CV-ul (de exemplu în Emirate sunt foarte important ca în ultimii cinci ani să fi avut continuitate, se poate ca principal doar cu Licență Pro, iar ca antrenor de portari doar cu Uefa “A” Goalkeeper, echivalentul Pro-ului la jucători, este ultima licență pent antrenorii de portari aparută, cel mai înalt nivel pentru un antrenori de portari). Mirel este o legendă aici în zona asta, este greu să ieșim și la masă, este asaltat pentru poze, pentru autografe)”.

“Îmi este foarte greu fără soție și copii”

Robert Tufiși este un familist convins și îi este greu departe dar spune că nu își dorește să se întoarcă în campionatul din România prea curând: “Sunt un familist convins, îmi e greu fără soție si copii dar copiii s-au făcut mari, trebuie să le asigur un viitor cât mai bun, nu vreau să depindă de nimeni când vor fi adulți. Sincer, momentan îmi doresc să mă întorc în fotbalul din România dar nu se știe niciodată ce-ți oferă viața și, în plus de asta, eu merg oriunde merge Mirel Radoi, nu contează țara, campionatul”

“Aici nimeni nu își permite să greșească, legile sunt dure”

L-am întrebat pe Robert dacă se teme de tensiunile și Orientul Mijlociu, dacă e panică în Emiratele Arabe Unite. Ei bine… “Ce, începe războiul? Îți spun sincer, nu am deschis televizorul de un an. Nu te mint! Viața aici este foarte foarte liniștită, oamenii sunt relaxați, este foarte mare siguranță, nu are nimeni treaba cu tine, legile sunt foarte dure, nu prea își permite nimeni să greșească! Ca un exemplu, pentru a-ti lua o simplă cartelă de telefon, see iau amprente! Și Arabia Saudită și Emiratele Arabe unde sunt acum sunt două țări fascinante, sunt o mulțime de locuri incredibile de vizitat. Cât despre diferența financiara Între Liga 1 și prima divizie de aici, este una semnificativă și la salarii și la bonusurile de meci”, povestește Robert.

Visul Panterei Negre

Robert are și un vis care speră să devină realitate în următorii ani: “Cea mai mare dorință a mea: Sper să mai apuc să fiu vreodată antrenor de portari la Vâlcea, în Liga 1, ăsta e visul meu. Dacă nu, măcar la Liga a2-a, dar Liga 1 ar fi ceva fantastic!”

Gabriel Cîrjaliu