Veste bună pentru comunele neracordate la rețeaua de distribuție a gazelor

Deputatul Eugen Neață anunță pe pagina sa de facebook votarea unei legi importantă pentru sute de localități din România.

“Am subliniat de foarte multe ori faptul că Partidul Social Democrat este atent la nevoile oamenilor și nu am greșit când am spus acest lucru!
Ieri, în plenul Camerei Deputaților (cameră decizională) am votat alături de colegii mei, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 123/2003 a energiei electrice și a gazelor naturale.
Proiect mult așteptat de primari și de oameni!
Acum, comunele neracordate la rețeaua de gaze naturale pot face pași concreți în acest sens.
Rezolvăm astfel o altă problemă ridicată atât de primari, cât și de persoane fizice și juridice, care din cauza procedurilor greoaie au întâmpinat, ani la rând, greutați în ce privește racordarea la rețeaua de gaze naturale.
Proiectul de lege pe care l-am votat determină operatorii să permită accesul mult mai rapid al solicitanților la gaze.
Prin adoptarea acestei legi, Partidul Social Democrat, arată încă o dată, că Omul și rezolvarea nevoilor acestuia sunt în centrul tuturor priorităților!”.