Vâlcenii din SRI Lanka

În ultimele zile televiziuni centrale şi presă locală centrală şi locală, plus agenţii de presă au relatat despre presupuse încălcări ale legislaţiei muncii comise de o firmă din Vâlcea. S-a făcut mare tam tam că mulţi muncitori din SRI LANKA, ţară din sudul Asiei, ar fi ţinuţi în condiţii inumane la Vâlcea şi forţaţi de un patron local să lucreze multe ore peste program şi în condiţii grele. În plus pe salarii mizerabile.

În primul rând salariile care le primesc aceşti oameni sunt cu mult mai bune decât cele primite în ţara lor unde salariul minim este de 70 de dolari pe lună. Este drept că poate au datorii făcute ca să ajungă în Europa. Dar şi milioane de români s-au împrumutat pentru a putea să plece la muncă în alte ţări din lume.
Problema de fond nu este însă cum trăiesc cei din SRI Lanka în România şi cum muncesc. Problema este că în România, dar mai ales în Vâlcea, mii de romani, de cetăţeni deci ai Uniunii Europene, trăiesc mai rău decât în SRI Lanka. Multor cetăţeni români li se încalcă zi de zi şi an de an drepturile prevăzute de legi şi nimeni nu mai face scandal. Sute de firme din Vâlcea îşi obligă salariaţii să lucreze pe salarii minime dar multe ore peste program plus sărbătorile şi zilele declarate legal libere. Patroni, unii chiar din presă şi din lumea politică şi-au forţat salariaţii să accepte ca în acte să figureze având contracte de muncă pe 4 ore pe zi pentru ca aceşti patroni să plătească statului contribuţii cât mai mici în detrimentul salariaţilor care pierd la vechime, la un eventual ajutor de şomaj, la viitoarea pensie. Chiar în mas media locală sunt firme care nu au plătit drepturile salariale cu lunile, care dau salariile fragmentar salariaţilor sau care nu au achitat contribuţiile la stat pentru salariaţi. Sunt sute de societăţi comerciale în care efectiv nu există noţiunea de concediu de odihnă sau de zi liberă legal. Sute de societăţi în care programul de lucru este de peste 12 ore zilnic. Aveţi idee cât lucrează într-o zi de muncă un taximetrist, sau un chelner la un restaurant cu pretenţii, un barman, un ospătar sau o vânzătoare de butic alimentar deschis non stop măi funcţionarilor de la ITM? Ştiţi că există şi ture de 24 de ore urmate de 48 de ore libere, adică de 240 de ore de muncă şi peste lunar? Ştiţi că există vâlceni care lucrează 30 de zile pe lună mai mult de 9 ore pe zi?
Voi cei care aţi făcut atâta circ despre soarta unor cetăţeni ai unui stat din Asia aveţi idee cum muncesc vâlcenii?
Ştiaţi că 55 de ore de lucru pe săptămână sau mai multe pot creşte cu 33 la sută “şansele” de a suferi un accident cerebral? Consultând informaţiile publice de pe internet veţi afla cp au fost analizate 17 studii independente publicate în care au fost examinaţi în total 530.000 de bărbaţi şi femei care au fost supravegheaţi pe perioade mai mari de 7 ani. S-a constatat o pondere cu 33 la sută mai mare de accidente vasculare suferite de persoanele care lucrau mai mult de 55 de ore săptămânal faţă de cele care lucrau 40 de ore sau mai puţin. Milioane de români sunt obligaţi, deşi mulţi dintre ei au în contracte trecut salariul minim şi 8 ore de muncă pe zi timp de 22 de zile lunar să lucreze în realitate peste 55 de ore pe săptămână. Noi suntem de fapt SRI Lanka!

Traian GUMINSKI