Vâlcean prins sub influența drogurilor la volan

Polițiștii vâlceni au depistat zilele trecute, pe strada Nicolae Titulescu, un bărbat, de 33 de ani, din Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism sub influența substanțelor psihoactive.
“Din verificările efectuate cu aparatul Drugtest, a rezultat o valoare pozitivă a substanțelor psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism”, spun reprezentanții IPJ Vâlcea. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Într-o situație asemănătoare s-a aflat și un bărbat, de 31 de ani, depistat pe strada Ostroveni din municipiul Râmnicu Vâlcea. Tânărul conducea un autoturism sub influența substanțelor psihoactive.
Și în această cauză n cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.