Vâlcea se ridică în picioare pentru asistența socială!

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) a declanșat o amplă campanie națională de promovare și valorizare a profesiei de asistent social intitulată „România se ridică în picioare pentru asistența socială”.

În fiecare județ al țării se organizează evenimente la care participă asistenți sociali, oficialități, jurnaliști, societatea civilă, universitari, prieteni și susținători ai profesiei de asistent social. În periplul nostru național străbatem țara de la un capăt la celălalt, de la Sud la Nord, de la Est la Vest pentru a reînvia spiritul de breaslă în rândul comunității noastre profesionale.
Pe 14 februarie 2018 județul Vâlcea se ridică în picioare pentru asistența socială. Evenimentul va avea loc în sala de conferințe a Consiliului Județean, cu începere de la ora 12. La eveniment vor fi prezenți atât președintele CNASR, Doru Buzducea cât și vicepreședinții Cristian Roșu și Ioan Durnescu precum și secretarul executiv doamna Diana Cristea.
Președintele CNASR, Doru Buzducea a declarat: ”Într-un cadru natural pitoresc, pe malul drept al râului Olt, Caravana CNASR poposește pe 14 februarie, intre orele 12,00-14,00 la vâlceni acasă, la Consiliul Județean Valcea, Sala Mare de Festivități, în periplul nostru național de a promova și valoriza profesia de asistent social. Ne bucurăm că și județul Vâlcea – unul dintre cele mai vechi și mai frumoase județe din Țara Românească – a decis să se alinieze campaniei noastre. Ne vom întâlni cu vâlcenii a căror inimă bate pentru profesia de asistent social. Mulțumim pentru organizare doamnei Andreea Dumitrașcu, președinta ce a urcat muntele profesiei și care ține steagul sus pe aceste tărâmuri încărcate de istorie. Mulțumirile noastre se îndreaptă și către Roxana Stoian, un demn urmaș al președintei.”