Vâlcea se pregăteşte de alegeri
Potrivit Registrului Electoral, în judeţul Vâlcea vor funcţiona 430 secţii de votare. De asemenea, au fost stabilite 89 circumscripţii electorale.
În vederea organizării si desfăşurării alegerilor locale din 5 iunie 2016, prefectul judetului Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu, informează că au fost stabilite următoarele:
“A fost emis Ordinul prefectului nr. 109 din 22.03.2016 privind constituirea Comisiei tehnice judetene pentru alegerile locale:
Numerotarea circumscriptiilor electorale prin Ordinul nr. 111 din 22.03.2016. În judeţul Vâlcea sunt stabilite 89 de circumscripţii electorale, din care 2 municipale, 9 orăşeneşti şi 78 circumscripţii comunale. Potrivit Registrului Electoral, în judeţul Vâlcea vor funcţiona 430 secţii de votare.
Numărul de consilieri pentru fiecare consiliu local şi consiliu judetean, în funcţie de populaţia raportată de Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea la 1 ianuarie 2016 prin Ordinul prefectului nr. 1 12 din 22.03.2016;
Dimensiunea ştampilei biroului electoral de circumscripţie comunală, orăşenească şi municipală prin ordinul nr. 113 din 22.03.2016, dimensiunea ştampilei Biroului electoral judeţean de circumscripţie, potrivit Ordinului nr. 114 din 22.03.2016, precum şi dimensiunea ştampilei de control a secţiilor de votare prin Ordinul nr. 121 din 23.03.2016;
Măsuri tehnico organizatorice privind organizarea alegerilor locale prin Ordinul nr. 115 di n 22.03. 2016;
Sediul Biroului judetean de circumscripţie la parterul Instituţiei Prefectului Vâlcea prin Ordinul n r. 116 din 22.03.2016;
Programul calendaristic al alegerilor locale la nivelul judeţului Vâlcea prin Ordinul nr.120 din 2 3.03. 2016.
Aceste acte pot fi consultate şi pe site-ul lnstituţiei Prefectului Vâlcea”.
Componenţa Comisiei tehnice judeţeană
Prin Ordinul nr. 109/2016, prefectul Dumitru Cornoiu a decis constituirea Comisiei tehnice judeţene pentru alegerile locale din iunie 2016. Comisia va avea următoarea componenţă: Dumitru Nicu Cornoiu – prefectul judeţului Vâlcea; Aurora Gherghina – subprefect; Constantin Dirinea – secretarul judeţului; Sorin Statie – director, Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea; Ioan Hrebenciuc – şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea; Ilie Voica, inspector şef, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea; Mihaela Brănescu – director, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea; Manuela Cătălină Irina Diaconescu – şeful Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor; Grigore Ciauşescu – inspector şef, Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea; Adrian Mesescu – inspector şef, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţa al judeţului Vâlcea; Andra Bica – inspector general, Inspectoratul Şcolar Vâlcea; Lorena Mărgăritescu – directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea; Alexandru Marcu – şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Vâlcea; Lidia Vilău – director, Filiala Sud Vest Oltenia a Autorităţii Electorale Permanente; Constantin Stoian – şef serviciu CEZ Distribuţie Vâlcea; Liviu Popescu – corespondent teritorial Agerpres. Comisia Tehnică Judeţeană pentru alegerile locale exercită atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor autorităţilor administraţiei publice locale Vâlcea şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prevăzute în legislaţia în vigoare, în domeniul alegerilor locale. Comisia Tehnică Judeţeană se va întruni în şedinţe de lucru săptămânale sau ori de câte ori este necesar. La şedinţe pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Lucrările de secretariat tehnic ale Comisiei tehnice judeţene sunt asigurate de personalul din cadrul instituţiei prefectului. Comisia Tehnică Judeţeană pentru alegerile locale va informa săptămânal Comisia Tehnică Centrală în legătură cu stadiul pregătirii organizării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.