Urmărit general, prins de poliţiştii de la Măldăreşti în timp ce fura lemne
Un bărbat de 39 de ani a fost pus în urmărire generală întrucât se sustrăgea urmării penale. Bărbatul a fost identificat în timp ce comitea o altă abatere a legii.
Ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Măldăreşti au depistat un bărbat de 39 de ani, care transporta material lemnos fără documente de provenienţă. În urma verificării in baze de date, s-a stabilit faptul că acesta este urmărit naţional pentru că se sustrăgea urmăririi penale. Din primele verificări, s-a stabilit faptul că acesta este o persoană bănuită de comiterea unei infracţiuni de viol, ce se afla sub control judiciar pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Întrucât acesta nu a respectat condiţiile controlului judiciar, a fost dispusă înlocuirea măsurii de control judiciar cu măsura arestului preventiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă. Pentru transportul de material lemnos, acesta a fost sancţionat contravenţional, iar materialul lemnos şi mijlocului de transport folosit, un atelaj hipo, au fost confiscate.
De asemenea, bărbatul de 39 de ani a fost încarcerat pentru 30 de zile în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de poliţie Judeţean Vâlcea, conform mandatul de arestare preventivă emis de magistraţi.