Urmărit de autoritățile germane, depistat de polițiștii vâlceni

Un bărbat de 40 de ani, pe numele căreia autorităţile germane au emis un mandat european de arestare pentru mai multe infracţiuni de furt, a fost depistat de poliţiştii din Vâlcea, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au primit spre soluţionare un mandat european de arestare, emis pe numele lui M. Bogdan, de 40 de ani, din oraşul Băile Olăneşti.
Astfel că, la data de 5 octombrie a.c., au reuşit identificarea bărbatului, care este cercetat pentru comiterea faptei de fals şi înşelăciune.
Pe numele acestuia, autorităţile germane au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor săvârşite în cursul lunilor februarie şi martie 2014.
Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a emis pe numele său un mandat de reţinere pentru 24 de ore.