Percheziții în Vâlcea pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

În această dimineaţă, poliţiştii au efectuat două percheziţii la sediile şi punctele de lucru a unei societăţi comerciale, pe raza judeţului Vâlcea, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

“La data de 7 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale au efectuat 2 percheziţii la persoane bănuite de comiterea de infracţiuni economice. În fapt, în perioada iunie 2013 – decembrie 2015, cei în cauză în calitate de administratori ai unei societăţi cu sediul în mun. Rm. Vâlcea, cu obiect de activitate comercializarea materialelor feroase şi neferoase, au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri, fără a înregistra şi declara aceste achiziţii. Prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilit până la acest moment este de aproximativ 722.000 de lei”, se spune în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.