UPDATE! Bătrânul dispărut din Măciuca, găsit pe câmp într-o magazie

UPDATE Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul posturilor de poliție Măciuca și Stănești au efectuat investigații în cazul dispariției unui bărbat de 80 de ani, din comuna Măciuca, la data de 14 septembrie 2018, acesta fiind depistat și redat în siguranță familiei.
La data de 18 septembrie a.c., bărbatul a fost găsit de polițiști într-o magazie improvizată, situată pe un câmp, în comuna Măciuca. Bărbatul era într-o stare bună, fiind transportat însă la spital, pentru investigații.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează verificări în cazul dispariției unui bărbat de 80 de ani, din comuna Măciuca, la data de 14 septembrie 2018, acesta nefiind identificat până în prezent.

La data de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Măciuca au fost sesizați de o femeie din Râmnicu Vâlcea, cu privire la faptul că, tatăl său, PREDONESCU GHEORGHE, de 80 de ani, a plecat voluntar de la locuința sa din comuna Măciuca, cu câteva zile în urma și nu a revenit la domiciliu.
Polițiștii efectuează verificări pentru găsirea bărbatului, dar nu s-a reușit încă depistarea lui.
Bărbatul are o înălțime de 1,65 m, greutate 60 kg, față ovală, ten alb, păr cărunt tuns scurt, ochi căprui, nas drept, frunte înaltă. Semne particulare : Dantura lipsă pe ambele părți. Pe vârful nasului prezintă o mușcătură.
La data plecării de la domiciliu bărbatul nu avea încălțăminte, era îmbrăcat cu o cămașă cu mânecă scurtă, deschisă și, pantaloni de stofă, ambele de culoare deschisă, bărbierit cu părul alb, tuns scurt.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul de telefon 112!
Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei!