Începe marea asfaltare din Costești

Timp de un an de zile în comuna Costești se va asfalta la foc continuu. A fost finalizată licitația pentru atribuirea lucrărilor privind asfaltarea a 10 străzi din localitatea administrată de Toma Peștereanu, unul din cei mai buni primari tineri din Oltenia, iar lucrările vor demara în curând…

Toni, cum îi spun prietenii, a realizat personal acest proiect aprobat de Guvern pe PNDL 2. Administrația locală din comuna Costești supraveghează și lucrările de la alt proiect finanțat de Guvern. Este vorba de modernizarea, repararea și dotarea Școlii Generale Ferigile.
Lucrările la școala ar putea fi finalizate în acest an și constau în anveloparea termică, schimbarea acoperișului, dotări cu vidoproiectoare, aparatură pentru laboratoare de fizică, chimie, biologie, și mobilier nou. Guvernul a alocat 19 miliarde lei vechi pentru acest obiectiv de care depinde educarea a peste 200 de copii din Costești. (T.G.)