Un tânăr din Călimăneşti, fără permis, a provocat un accident

În seara zilei de 06 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Călimănești au fost sesizați prin apelul unic de urgență, cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe strada Alexandru Ioan Cuza.

Ajunși la fața locului polițiștii au stabilit că cele sesizate se confirmă.
În fapt, un tânăr de 26 de ani, din Călimănești, în timp ce conducea un autoturism pe strada în cauză, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de mers și a acroșat un alt autoturism ce se afla în mers.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul condus nu avea inspecția tehnică valabilă și nici poliță de asigurare obligatorie. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale. Tânărul a fost sancționat contravențional, iar pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.