Cei doi paramedici vâlceni Cârciumaru Cristian şi Petria Rareş, din nou pe podium! Locul II la Competiția Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

Paramedicii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea se află din nou pe podium, după desfășurarea Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute în județul Dolj.

După parcurgerea probelor, echipajele cu cea mai multă experiență au ieșit în față, de cele mai multe ori, departajate doar de câteva sutimi de echipajele concurente.
Astfel ISU Vâlcea a ocupat locul II la proba Acordarea Primului Ajutor Calificat, în fața echipajului de la ISU Mureș care a ocupat locul III și în spatele ISU București Ilfov care s-a clasat pe locul I la o diferență de câteva sutimi.


Performanța a fost înregistrată de aceiași Plt. adj Cîrciumaru Cristian și Plt. adj. Petria Rareș care au ocupat recent locul II mondial la Competiția Mondiala de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge), alături de Plt. maj . Gavrilei Lucian și Plt. adj. Ciortan Ovidiu.
Această competiție a constituit un bun prilej ca schimbul de experienţă a fost, cel mai de preţ bun câştigat pentru toţi competitorii uniți de o pasiune comună: SALVAREA DE VIEȚI !