Un nou proiect cu fonduri europene câștigat de Primăria Bujoreni

După muncă și răsplată! – este un vechi proverb românesc, care, fără lipsă de modestie, se pliază perfect la noi, la Primăria Bujoreni. Un nou proiect cu fonduri europene se adaugă în lista numeroaselor obiective de investiții pentru care, împreună cu colegii mei, am obținut finanțări europene sau guvernamentale. Încă 7 drumuri de interes local din comuna Bujoreni vor fi modernizate, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunțând că proiectul nostru a primit un punctaj excelent și a fost aprobat spre finanțare.
Obiectivul de investiții “Modernizare drumuri de interes local în comuna Bujoreni, județul Vâlcea” a fost depus de noi încă de anul trecut, fiind vorba de străzi ce nu au fost cuprinse în proiectul de anvergură finanțat prin PNI “Anghel Saligny”, prin care se vor moderniza pentru 38 de kilometri de drumuri din localitate. Cele 7 străzi cuprinse în acest ultim proiect finanțat prin AFIR sunt: Bogdănești (DC 164), strada Liliacului, strada Păducelului, strada Salcâmilor, strada Armoniei (tronson 1), strada Muzeului și strada Veseliei.
Realizările noastre nu se vor opri aici, pentru că ne dorim enorm să ducem comuna Bujoreni la un alt nivel. În scurt timp am credința că va începe și proiectul de introducere a gazelor naturale, iar apoi ne vom ocupa serios se întreaga infrastructură rutieră. Cu Dumnezeu înainte le vom face pe toate!

Cu drag și respect,
Gheorghe GÎNGU,
Primarul comunei BUJORENI