Un nou lot de 16 autobuze ecologice a ajuns la Râmnicu Vâlcea în baza unui proiect cu finanţare europeană şi va completa flota de transport a SC ETA SA

Luni, 19 septembrie, primarul Mircia Gutău a participat la prezentarea unui prim lot de 16 autobuze marca Otokar ce vor intra în dotarea companiei municipale de transport urban de călători ETA SA în baza proiectului cu finanţare europeană “Alinierea Parcului ETA S.A la cerinţele dezvoltării durabile” iniţiat de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Cele 16 vehicule au motorizări ecologice bazate pe gaz natural comprimat, au lungimea de 12 m, o capacitate totală de transport de 101 pasageri, au sistem de climatizare adaptat oricăror temperaturi externe, reţea de camere de supraveghere video, modalităţi de comunicare video şi sonore, interne şi externe, prin care se anunţă traseul, staţia care urmează şi alte informaţii importante, validatoare de card de călătorie sau carduri bancare şi sunt adaptate persoanelor cu dizabilităţi prin rampă de acces şi funcţia de ”kneeling”, respectiv înclinarea autobuzului pe partea dreaptă până la alinierea podelei acestuia cu bordura trotuarului. Primarul Mircia Gutău, care a fost însoţit la această prezentare de directorul ETA SA, Andi Davidescu, şi de administratorul public Eusebiu Veţeleanu, s-a arătat foarte mulţumit de rezultatele proiectului iniţiat în mandatul său precedent de primar (contractul de finanţare a fost semnat în luna mai 2020), proiect în cadrul căruia urmează să mai fie furnizate companiei de transport urban de călători, în următoarele luni, alte 12 autobuze cu lungimea de 10 m, pentru care contractul de achiziţie a fost semnat în luna februarie a anului curent, iar baza ETA de pe strada Depozitelor trece printr-un masiv proces de modernizare al cărui progres este, în prezent, de 90%.
Cele 16 autobuze Otokar se vor alătura – peste câteva săptămâni necesare îndeplinirii tuturor formalităţilor administrative – celor 7 autobuze Mercedes Benz alimentate de asemenea cu GNC, achiziţionate în cadrul proiectului cu finanţare europeană ”Construirea unei artere de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului spre Nord, de la intersecţia acestuia cu strada Gib Mihăescu, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran de pe b-dul Tudor Vladimirescu şi achiziţionarea de autobuze cu combustibili alternativi”, care au intrat în flota ETA SA la începutul anului 2021. Compania municipală de transport de călători este, totodată, beneficiara proiectului cu fonduri europene iniţiat de Primăria Râmnicului ”Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general in Municipiul Râmnicu Vâlcea”, ce urmăreşte modernizarea celor 90 de staţii de călători prin dotarea cu adăposturi moderne, prioritizarea transportului public prin managementul adaptiv al traficului rutier, sistem de eTicketing în vehiculele de transport public, supraveghere video în staţiile de călători şi în vehicule şi dotarea centrului de comandă şi dispecerat la sediul ETA SA.

default