Trei legi despre care nimeni nu a spus nimic în această campanie electorală

Am urmărit atent dezbaterile locale, promisiunile candidaţilor la alegerile parlamentare, proiectele promise, iniţiative legislative despre care au promis.

Mi-ar fi plăcut ca minim unul din candidaţi să abordeze una din legile de care avem nevoie cu adevărat. Nu au viziune, sau nu au consilieri. Poate nu au iniţiative proprii în fară de cele aprobate de partidele din care fac parte. Indiferent însă de cei care vor obţine mandatele de parlamentari din Vâlcea vreau să cred că vor putea să iniţieze proiectele pentru legile pe care le propun aici. Legi absolut logice şi de care ţara noastră are nevoie.

O lege care ar crea zeci de mii de locuri de muncă: Legea programului de muncă!

România are nevoie imperioasă de locuri de muncă. În realitate acestea există, dar nu pot fi disponibile până statul nu va lua măsuri prin lege pentru a le scoate la suprafaţă.
Este vorba despre programul de muncă. Mii de angajatori din România au scrâşnit din dinţi de fiecare dată când statul majora salariul minim. Şi au găsit mijloacele pentru a plăti oamenii sub acel salariu. Principalul sistem prin care sunt plătiţi aceşti oameni mai prost şi şi din cauza căruia numărul locurilor de muncă este în scădere este cel al programului de muncă. În special în zona serviciilor şi comerţului zeci de mii de salariaţi sunt obligaţi să lucreze multe ore peste program primind acelaşi salariu. Pentru a evita angajarea personalului minim necesar angajatorii forţează salariaţii să lucreze aproape zi de zi, fără sâmbete, duminici sau sărbători legale.
În toate cârciumile din Romania şi în majoritatea barurilor, restaurantelor, micilor fast fooduri, chioşcuri alimentare, amaneturi se lucrează după acest sistem. Un salariat este obligat să lucreze de cele mai multe ori mai mult de 240 de ore lunar, adică mai mult de 8 ore pe zi timp de 30 de zile pe lună. Se lucrează de dimineaţă până noaptea târziu în multe locuri, două zile cu două liber. Cele două zile libere nu există de fapt pentru că în cele două lucrate salariatul a lucrat deja şi pentru cele două zile libere. În taximetrie este şi mai mare bătaie de joc. Mii de taximetrişti au contracte de muncă pentru două sau patru ore pe zi şi pentru 5 zile pe săptămână, iar ei lucrează 10-12 uneori 16 ore în fiecare zi, inclusiv în sărbătorile legale. Mai nesimţiţi sunt cei care mai cer şi ajutoare de încălzire declarând salarii de 4-5 sute de lei pe lună când ei câştigă peste 1500.
Statul ar trebui să împiedice în aceste domenii ca un salariat să lucreze mai mult de opt ore pe zi, timp de cinci zile, la aceeaşi societate comercială. Cei care aţi fost în ţări din UE aţi văzut că marketurile sunt închise în majoritatea cazurilor în zilele libere. Păi sunt închise tocmai pentru că acolo legea chiar obligă angajatorul să plătească dublu orele lucrate în acele zile.
Noul Parlament poate crea mii de locuri de muncă dacă va stopa munca suplimentară a oamenilor. Unui om nu i se poate interzice să lucreze mai mult dacă are nevoie de bani dar trebuie obligat să lucreze maxim 40 de ore săptămânal la o societate pe un contract. Să i se facă contracte pe zilele lui libere la altă societate dacă vrea venituri mai mari!
Numai în Vâlcea cunosc sute de oameni care lucrează aproape la epuizare, fără concedii şi fără zile libere pentru că statul este incapabil să forţeze intrarea în legalitate. Trebuie retrasă autorizaţia oricărei societăţi care ţine oameni peste programul declarat în contractul de muncă, iar salariul minim trebuie fixat pe ora lucrată nu pe lună.

O lege care ar ajuta culturalizarea populaţiei: Legea presei

Imediat după Revoluţie milioane de români cumpărau zilnic minim un ziar. Acum s-a ajuns ca într-un judeţ ca Vâlcea 15 ziare la un loc să aibă un tiraj mai mic decât avea unul singur în 1991. Preţurile la hârtie, energie electrică, transport, tipografie, au crescut constant, iar veniturile populaţiei au scăzut. Presa din România a ajuns să nu mai poată fi citită în mii de localităţi din ţară în care nu mai există chioşcuri de presă, iar abonamentele sunt scumpe datorită transportului şi taxelor poştale.
Ani în şir statul român a alocat fonduri imense televiziunii naţionale unde a fost un jaf pe banul public pe faţă. TVR ajunsese să aibă mai mulţi salariaţi decât toate televiziunile centrale private la un loc, programe mai proaste, şi pierderi în loc de venituri. Cu sumele alocate TVR, statul putea menţine în viaţă mii de ziare, posturi de radio şi TV private. Toate ţările europene au legi care ajută presa, numai ţara noastră nu. Franţa de exemplu acordă un abonament gratuit la o publicaţie aleasă oricărui cetăţean care are mai puţin de 24 de ani pentru a încuraja lumea să citească şi pentru a ajuta presa.
La noi toată presa aleargă disperată să obţină contracte cu administraţii locale, sau agenţii, societăţi de stat etc. Presa este sufocată de costurile din ce în ce mai mari de producţie, şi-a micşorat la minim tirajele pentru a putea supravieţui. Majoritatea ziarelor nu recuperează nici măcar banii din exemplarele vândute cei care le vând având monopoluri pe diverse zone din ţară, îşi pot permite să păstreze sumele încasate doar pentru ei sau să practice comisioane distructive pentru firmele editoare. Aşa au dat faliment ziare mari din ţară sau au renunţat pur şi simplu la ediţiile print. Aşa s-a ajuns ca milioane de români să nu mai poată citi nici măcar o dată pe an un ziar tipărit. Parlamentul trebuie să găsească o soluţie legală de a ajuta presa din România, mai ales acea presă care menţine în politica editorială tendinţe de a ajuta la culturalizare şi la promovarea proiectelor culturale, învăţământului, istoriei, legislaţiei. Cea mai interesantă variantă ar fi acordarea fiecărui cetăţean a unui tichet anual care să poată fi folosit strict la achitarea parţială a unui abonament la o publicaţie aleasă. Dar desigur există şi alte variante.

O lege care ar aduce milioane de euro anual la buget: Legea legalizării prostituţiei

Germania a obţinut 4 miliarde de euro acum doi ani din această “industrie”. România pierde zilnic sume imense din nelegalizare. Se estimează că în România există peste 40 de mii de persoane care practică prostituţia la negru. Adică minim 40 de mii de locuri de muncă dacă ea ar fi legalizată, deşi în primă fază multe femei vor continua să lucreze ilegal după ce s-au obişnuit ani de zile cu acest sistem. Neexistenţa legii nu împiedică existenţa prostituţiei. O ştiu şi parlamentarii actuali. Mulţi mi-au declarat că ar fi votat favorabil pentru legalizare dacă exista o propunere legislativă şi un vot secret. Majoritatea însă refuză să propună şi să susţină o asemenea lege de frică că şi-ar pierde electoratul sau că ar fi atacaţi de reprezentanţii Bisericii sau de proprii lideri politici. Bisericile pot fi potolite foarte uşor. Dacă se mai opun legalizării prostituţiei li se poate spune că România nu mai are bani să dea bisericilor şi nici nu este nevoie dacă noi suntem un stat laic şi nu unul religios. Bani din legalizare ar acoperi costurile statului cu susţinerea cultelor religioase.
Poliţia amendează mi de femei anual prinse sau suspectate că se prostituează. Amenzile nu sunt plătite dare le apar ca venituri nerecuperate de primăriile unde domiciliază aceste persoane. Primari din unele oraşe şi comune sunt disperaţi că nu mai pot primi fonduri pentru că nu au recuperat amenzile şi nu au de la cine să recupereze prostituatele mutându-şi frecvent domiciliile şi neputând fi executate. În timp ce nu exită lege există publicitate. Prin presă şi prin siteuri sute de prostituate îşi oferă public serviciile şi tarifele. Şi statul se uită de-a dreptul imbecil la acest fenomen. Care oricum nu va fi extirpat. Saloanele de masaj erotic sunt de fapt nişte bordeluri clandestine, dar unde se plătesc taxe mici legal şi mai mari la negru.
România ar câştiga enorm dacă ar legaliza prostituţia. Modelul din Austria, Germania sau cel din Franţa ar putea fi urmate uşor. Ar contribui la bugetul de stat şi la cel de asigurări de sănătate şi sociale mai multe personae, ca şi la fondul de pensii. Cele care ar practică meseria ar beneficia de pensie, de şomaj, de asigurări de sănătate. Clienţii ar beneficia de mai multă protecţie. Casele de toleranţă ar aduce venituri indirecte din baruri, transporturi cu taxiuri, personal care întreţine şi face curăţenie etc. Şi România ar avea parte şi de un turism mai dezvoltat, ştiut fiind faptul că toate ţările care au o industie sexuală legalizată şi bine pusă la punct beneficiază de un aflux de turişti. Poate un parlamentar vâlcean va avea puterea să judece logic şi să rămână în istorie ca cel care a propus o lege cu adevărat utilă şi a desfiinţat prostituţia la negru.

Traian GUMINSKI