Tomșani, comuna cu trei monumente istorice

La doar câțiva kilometri de Orașul Horezu, Comuna Tomșani oferă și ea câteva atracții turistice de luat în seamă. Poate nu știați, dar pe teritoriul localității sunt trei monumente istorice de o frumusețe aparte: Biserica Sfinții Trei Ierarhi din satul Foleștii de Jos, construită în 1767, Biserica Cuvioasa Paraschiva în Foleștii de Sus construită în 1757, Biserica Sfinții Îngeri și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril în Băltăteni construită în 1773-1774.

Biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a fost construită din zid la sfârșitul secolului al XIX-lea. Între anii 1956-1957 a fost renovată la inițiativa preotului Dumitru Diaconu cu sprijinul enoriașilor parohiei, iar între anii 1977-1979, în urma degradărilor majore cauzate de cutremurul din 4 martie 1977, a fost consolidată din temelie. Lucrările de reconstrucție au fost realizate cu sprijinul enoriașilor sub conducerea directă a preotului Ion Găman și au constat din: zidărie, pictură, învelitoare din tablă galbanizată, bucătărie, prăznicar și împrejmuire. Pictura murală a fost realizată din nou în tehnica „a fresco” de către pictorul Dinu Petre din București, în anul 1978. La 28 ianuarie 1979 a fost resfințită de către PS Gherasim Piteșteanul, Arhiereu – Vicar al Episcopiei Râmnicului.
Aşezată pe o coamă de deal, într-o zonă neasemuit de frumoasă a nordului Olteniei, ctitoria din veacul al XVIII-lea a preotului Constantin Panduru, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, rezistă timpului nu doar ca zidire, ci şi continuându-şi, fără oprire, misiunea duhovnicească. Biserica, astăzi tencuită integral, interior şi exterior, se află pe coama unui deal, în cimitirul satului. Are plan simplu, în formă de navă şi e aşezată pe un soclu probabil iniţial din bolovani de râu, acum refăcut din ciment. Pridvorul îngust şi tăvănit se sprijină pe patru stâlpi graţios ciopliţi, cu bază şi capitel. Mici arcade sculptate cu motivul „coarnelor de berbec“ unesc între ei stâlpişorii. O scară de lemn, aflată pe latura de nord, conduce în turnul clopotniţă, de formă rotundă, de pe pronaos. Unicat şi prin aceasta, biserica de la Dumbrăveni are şi o a două turlă, pe naos, de formă pătrată. Acoperişul ei e confecţionat din şiţă.
În satul Bălţăţeni se află biserica filială cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafael”, construită din lemn de către preotul Filip din satul Bodeşti, nepotul de soră al Episcopului Climent, între anii 1773 şi 1774. A fost construită în pădurile de stejar din comuna Bărbăteşti, apoi adusă şi montată. Datorită stării de degradare avansată, în 1809 a fost refăcută tot din lemn de către Arhimandritul Evsevie de la Mănăstirea Arnota. În 1873 îşi schimbă înfăţişarea, fiind supusă unor importante lucrări de renovare şi consolidare, atât în exterior, cât şi în interior. Deşi reparată, la iniţiativa preotului Ion Dumitrescu, biserica a fost închisă temporar, în anul 1880. S-a redat cultului în anul 1916, iar peste treizeci de ani a fost din nou restaurată prin osârdia preotului Nicolae Popescu. Biserica are formă de navă cu trei compartimente, pridvor, pronaos, naos şi alar. La intrarea în naos este scrisă o pisanie greu de descifrat, din care se pot deduce anii în care a fost construită, 1773-1774.Se pare că turla bisericii şi pridvorul au fost adăugate la cerinţele vremii. Biserica, iniţial nu a fost tencuită, aceasta se vede din brâul de lemn “sub formă de frânghie” de pe exterior, iar pictura a fost decât catapeteasma şi peretele de la intrarea în biserică, executată pe pânză şi apoi lipită. Fiind prea mică ulterior, nu se ştie de cine, i-a fost adăugat un pridvor şi a fost tencuită în interior şi exterior. A fost acoperită cu şiţă în multe rânduri, ultima dată în anul 1989, de către preotul paroh Ion Găman. În prezent s-a făcut documentaţie pentru reparaţii capitale de către un grup de tineri studenţi în arhitectură. În patrimoniul ei se găsesc icoane din anii 1831 şi 1835 şi 1845, precum şi o cruce de lemn din 1793.


După slujba de resfinţire a bisericii parohiale, pe data de 26 februarie 1990, s-a făcut darea de seamă a cheltuielilor efectuate, iar epitropul Traian Buică a venit cu ideea de a se face o biserică nouă în satul Bălţăţeni, lângă biserica filială monument istoric, “deoarece cea veche este prea mică şi nu este atât de încăpătoare”.
În plus, tot ca atracție turistică, locuitorii din satele comunei păstrează vechi obiceiuri și tradiții populare și meșteșuguri tradiționale.

Gabi Cârjaliu