Tineri depistaţi de jandarmi cu substanţe interzise

Doi tineri din Râmnicu Vâlcea au fost depistaţi de jandarmi cu substanțe interzise asupra lor.

Jandarmi care se aflau în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale din mun. Rm.Vâlcea, au observat, în jurul orelor 03:15, în zona pieţii agroalimentare din cartierul Ostroveni, Ion Alexandru P. de 20 de ani din Rm. Vâlcea, care la vederea echipajului de Jandarmerie a manifestat un comportament suspect încercând să fugă. Jandarmii au intervenit şi l-au oprit pe tânăr, iar asupra căruia au fost găsite cu ocazia controlului corporal preventiv efectuat, două biluţe din hârtie, în interiorul cărora se aflau substanţe ce par a fi interzise de lege. În aceeaşi zonă, în jurul orelor 03:30 jandarmii au mai depistat un tânăr care fuma o ţigară confecţionată artizanal despre care a spus că a confecţionat-o cu tutun şi canabis. Jandarmii i-au întocmit lui D.G.C. de 16 ani din Rm. Vâlcea, dar şi celuilalt tânăr acte de constatare sub aspectul săvârşirii faptei prevăzute şi pedepsită de art. 4, din Legea 143/2000 „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformare, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept”.
Documentele de constatare întocmite de jandarmi celor doi tineri au fost predate lucrătorilor din cadrul Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.