Teatrul Anton Pann prezent cu spectacolul ”Paso Doble” la Festivalul din Kosovo

În perioada 31 iulie-4 august în Prizren, Kosovo, va avea loc prima ediție a Festivalului Internațional de teatru în aer liber ”Prizrenfest”. Teatrul Anton Pann va participa la acest festival, în data de 2 august, cu spectacolul ”Paso Doble” în regia lui Tache Constantin Florescu.
Ideea acestui festival, așa cum spun organizatorii, a început cu ceva timp în urmă, dar din cauza pandemiei de COVID-19, ca și alți organizatori de festivaluri, au fost nevoiți să amâne aceste evenimente. Festivalul, special gândit pentru frumoasa așezare din Prizren, reunește spectacole ale unor cunoscute trupe de teatru din Italia, Turcia, Albania, Bosnia, Kosovo. România este reprezentată de Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea cu spectacolul ”Paso Doble”. În afara spectacolelor care vor avea loc în aer liber pe scena teatrului din Prizren, în cadrul acestei prime ediții, sunt programate workshop-uri, conferințe și alte activități specifice unui festival care dau naștere unor colaborări între artiști și producători de teatru din întreaga lume.
După succesul avut pe scena Teatrului Anton Pann, cât și pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, piesa craioveanului Cristi Nedelcu urcă pe scena primului festival care va avea loc în afara granițelor țării. Într-o limbă de circulație internațională, engleză, avem convingerea că spectacolul construit cu atâta emoție de către regizorul Constantin Tache Florescu își va atinge scopul, cel educativ și aceela al semnalării efectului de bullyng, prezent din ce in ce mai des în școli.
Într-o cronică apărută în revista craioveană Mozaicul, nr 5(283)/2022, pagina 13, cronicarul vede cât se poate de clar relația dintre cele două protagoniste, Amalia studentă la psihologie și trauma Luciei, cea internată în sanatoriu în urma unui gest cauzat de o campanie de discreditare. ”Ei bine, miezul este foarte puternic. Lucia, în interpretarea de mare forță a Oanei Marcu descrie cu mare sensibilitate simțămintele frumoase din perioada derulării unei relații virtuale în care a intrat de bună credință. Cât de greu este să te poți proteja și, totodată, să rămâi deschis. Să-ți poți păstra senzorii pentru sensibilitate și frumos împiedicând riscul unei suferințe fatale.”
”Paso Doble” spectacolul Teatrului Anton Pann îi are în distribuție pe: Teodora Colț, Oana Marcu, Magda Catone/Gabriela Porumbacu, Tudor Andronic. Scenografie și costume: Doru Zanfir. Coregrafie: Andreea Duță. Textul Cristi Nedelcu, regia Constantin Florescu Tache. Premiera națională- 3 iulie 2021. Tuturor le dorim succes și succes spectacolului care va reprezenta România la prima ediție a Festivalului Internațional de teatru în aer liber ”Prizrenfest”, eveniment care are loc în perioada 31 iulie-4 august în Prizren, Kosovo.