Tânără bănuită de furt din seiful unui magazin din Râmnic, prinsă de poliţiştii vâlceni! Prejudiciul este de peste 11 mii lei

Polițiștii Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au reușit identificarea unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În seara zilei de 23 ianuarie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat o tânără de 21 de ani din municipiul Sibiu, bănuită că ar fi sustras, la aceeași dată, 11.405 lei, din casieria unui magazin din Râmnicu Vâlcea.
În fapt, în cursul aceleiași zilei, o femeie a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, din seiful societății unde lucrează, a fost sustrasă suma menționată.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, demarând cercetările din care a rezultat că persoana bănuită ar fi intrat in biroul administrativ al magazinului și ar fi deschis seiful unde se aflau banii, însușindu-și suma găsită.
A fost înregistrat un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând să se dispună măsurile legale.