Tânăr din Oteșani aflat sub influența drogurilor, oprit în trafic

La data de 18 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Horezu au oprit pentru control, în localitatea Măldărești, un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din localitatea Oteșani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.