Super amical la fotbal feminin!
Ieri, pe terenul din Dăești, s-a jucat amicalul dintre ACS PREDU și Fair Play București.
“A fost o partidă frumoasă, cu goluri de ambele părți. Am întâlnit o echipă puternică cu jucătoare în Liga1 dar mai ales cu convocări la loturile naționale. Ne-a prins bine acest amical. Cu siguranță formația noastră de U15 unde evoluăm noi în campionatul național, este mult mai puternică. Echipei din București îi urez mult succes și să se clasifice cât mai sus în prima liga pentru că merită.
Fetele noastre s-au comportat foarte bine în teren, ce ne-am propus ne-a ieșit iar Rebeca, portărița noastră, ca de obicei în formă maximă.
Noi așteptăm returul din campionatul național, iar aventura începe cu o deplasare la Timișoara pe data de 18 Martie.”, ne-a spus antrenorul fetelor, Sebastian Panait.