Substanţe toxice ridicate de poliţiştii vâlceni la Costeşti

Polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat din comuna Costești, 1.100 de kg de azotat de amoniu, depozitat necorespunzător.

La data de 12 martie a.c., polițiștii au acționat pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul substanțelor periculoase.
În urma unui control efectuat la un punct de lucru al unei societăți, în Costești, polițiștii au găsit 1.100 kg de azotat de amoniu(nitrat de amoniu), ce era ambalat în 22 de saci cu greutatea de 50 de kg fiecare, expuși spre comercializare pe trotuarul din fața societății comerciale și depozitați în condiții necorespunzătoare.
Îngrășămintele chimice au fost ridicate în vederea cercetărilor, fiind întocmit un doar penal pentru „nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate”.