Ştefan Ovidiu Popa: “Aleșii locali pot avea functii şi în sectorul privat!”

Aleșii locali vor putea avea functii şi în sectorul privat. Cu o condiţie, însă: activitatea desfăşurată nu trebuie să aibă legătură directă cu atribuţiile funcţiei pe care o deţin, susţine deputatul PSD Ştefan Ovidiu Popa, care a susţinut această lege. Legea a trecut cu 196 de voturi pentru şi 59 împotrivă şi acum va merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
“Conform noii legi, personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect. Totodată, indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu până la 25%”, afirmă deputatul vâlcean.
Legea mai prevede și că incompatibilitățile și conflictul de interese se prescriu după trei ani pentru cei cu funcții sau demnități publice.